Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
apr. 17, 2019 Daniel Ardelean Actualitate, Frontpage 0 3067 vizualizari
Afișat pe site-ul instituției în formă completă încă de la sfârșitul lunii martie, proiectul de hotărâre privind bugetul județului și al instituțiilor subordonate a stârnit dezbateri aprinse în plen. Inițial, grupul PNL a pornit o discuție pe forma proiectului, acuzând că prin poșta electronică, aleșii nu au primit documentul așa cum era afișat pe site. Ulterior, consilierii liberali au solicitat lămuriri privind finanțarea unor investiții, precum construirea autogărilor în municipiile Marghita și Beiuș, dar și în orașul Săcueni, proiecte trântite încă din luna septembrie 2018 de grupul PNL Bihor.
CĂLIN GAL, consilier PNL Bihor: „Se mută investițiile dinspre partea de UAT județul Bihor spre ONG-uri: spre Agenția de Dezvoltare Durabilă, spre Agenția de Management al Destinației. Spre ADD am văzut că ați mutat banii pentru autogări, da? Bugetul solicitat de ADD este 45.7 milioanei lei, aproximativ 10 milioane euro, da? Văd că pentru autogări și reabilitări școlare ați alocat suma de 8 milioane lei.”
PÁSZTOR SÁNDOR, președinte, Consiliul Județean Bihor: „Cei 9 primari din județul Bihor de toate culorile politice, unanim au semnat și au venit cu inițiativa către noi. De ce să oprim acest lucru? De ce să nu lăsăm posibilitatea să investim în aceste localități? Pentru că nu avem 2/3 a trebuit să găsim o modalitate prin care reușim să construim și autogările, și să reabilităm școlile și să meargă piscinele mai departe.”
Pásztor Sándor a explicat în plen investițiile derulate de Consiliul Județean Bihor prin Agenția de Dezvoltare Durabilă.
PÁSZTOR SÁNDOR, președinte, Consiliul Județean Bihor: „35 de milioane sunt bani de la guvernul României alocați județului Bihor prin bugetul național, direcționați către bazinele pe care le construim. Alocăm pentru fiecare primărie prin ADD 100.000 euro direct pentru învățământul local pentru reabilitare laboratoare, teren de sport, fațadă, pentru îmbunătățirea învățământului numai în orașe. Aveți acolo procesul verbal. Cealaltă parte din sumă reprezintă autogările care nu au trecut de plenul Consiliului Județean și am transferat problema autogărilor. Toți au fost de acord unanim, de a se construi autogările. Cum să nu fie de acord, domnul Gal? Când trebuie să dea terenurile și Consiliul Județean le construiește autogările.”
Pentru anul 2019, proiectul de buget propus prevede la capitolul totat venituri suma de 482.675,34 mii lei.
TRAIAN BODEA, vicepreședinte, Consiliul Județean Bihor: „Ceea ce este important din bugetul propus spre aprobare pentru anul fiscal bugetar 2019 este că avem un buget cu 11.8% mai mare decât în 2018, cu alte cuvinte avem în plus aproape 51 de milioane.”
În ședința ordinară a lunii aprilie, proiectul de hotărâre privind bugetul pe 2019 a primit girul a 19 consilieri, 18 PSD-UDMR-ALDE și unul PNL.
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
mai 16, 2024 0
apr. 30, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0