Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 23, 2018 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Sport 0 1352 vizualizari
În cursul zilei de vineri, la sediul Consiliului Județean Bihor, a avut loc semnarea contractului de execuție a lucrărilor pentru primul bazin didactic de înot din județ. Acesta urmează să se realizeze în orașul Săcueni, iar executantul construcției, societatea Costa V.O.C. Impex S.R.L trebuie să predea investiția la începutul anului 2020. Finanțarea acesteia este asigurată integral de Consiliul Județean Bihor prin Agenția de Dezvoltare Durabilă (A.D.D.), fiind prima dintr-o serie de șapte bazine la care instituția noastră s-a angajat să le sprijine.
Valoarea contractului de execuție la lucrările bazinului semi-olimpic din orașul Săcueni este de 4.579.072,03 lei, TVA inclus. ”În această sumă este cuprinsă construcția, finisajele, grupurile sanitare, vestiarele. Este vorba despre o investiție care va demara în luna ianuarie 2019 și are termen de garanție 36 luni”, a spus Vitályos Barna, directorul A.D.D. Bihor.
Bazinul de înot va putea intra în circuitul didactic la începutul anului 2020. „Susținem un program guvernamental pentru dezvoltarea infrastructurii pentru educație. Sănătatea copiilor noștri este importantă, iar acest lucru poate fi atins prin sportul de masă sau de performanță. Avem obligația să asigurăm infrastructura necesară”, a precizat Vitályos Barna.
Prezent la semnarea contractului dintre compania de construcții și A.D.D. Bihor, președintele Pásztor Sándor a precizat că își dorește predarea cât mai rapidă a amplasamentului. „Aveți termen de execuție 12 luni. Dorim să vă încadrați în termenul prevăzut în contract. Finanțarea există și cel mai important în acest moment este să demarați lucrările cât mai repede” a fost mesajul transmis către constructori.
Totodată, conducerea Agenției de Dezvoltare Durabilă a anunțat că săptămâna viitoare se va semna contractul de execuție pentru bazinul didactic din Nucet.
nov. 19, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 25, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0