Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
iul. 10, 2024 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage, Sănătate 0 911 vizualizari
În aceste zile a fost semnat contractul de finanțare, etapa II, a proiectului “Creșterea performanței energetice a Spitalului Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu Oradea”.
Acest proiect a fost depus spre finanțare de Municipiul Oradea prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională prin Programul Regional Nord Vest 2021 – 2027, cu o valoare de 12.964.773,96 lei din care 9.071.496,53 lei este valoarea nerambursabilă. Având în vedere faptul că lucrările propriu-zise au început cu întârziere din cauza pandemiei, a fost necesară realizarea acestui proiect în două etape de finanțare deoarece durata contractului de finanțare pentru prima etapă a proiectului nu putea depăsi data de 31.12.2023, termen limită pentru proiectele din cadrul perioadei de programare 2014 – 2020.
Proiectul prevede reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirii Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea din str. Corneliu Coposu nr. 12 și cuprinde următoarele lucrări: reabilitarea termică a anvelopei clădirii; reabilitarea sistemului de instalații de încălzire și ventilație; reabilitarea sistemului de instalații sanitare; reabilitarea sistemului de alimentare cu energie electrică și iluminat; înlocuirea unor ascensoare cu ascensoare performante din punct de vedere energetic; echiparea centralei termice cu echipamente specifice producerii apei calde, încălzirii/răcirii, ventilării.
În acest moment stadiul fizic al lucrărilor este de 85%, urmând lucrări de finisajele la interiorul clădirii, acestea fiind necesare ca urmare a eficientizării energetice și reabilitarea clădirii spitalului.
Lucrările sunt executate de SC Drum Asfalt SRL – lider de asociere cu SC Nord Conforest SA – asociat 1, SC Trameco SA – asociat 2 și SC Termoline SRL – asociat 3.
Durata contractului de finanțare este până la finalul anului 2024.
nov. 08, 2024 0
oct. 24, 2024 0
oct. 18, 2024 0
oct. 16, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0