Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 28, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1993 vizualizari
Vineri, 27 noiembrie 2020, a fost semnat contractul de execuție lucrări pentru reabilitarea coridorului Nufărul-Cantemir. Finanţarea acestui proiect se face din fonduri europene, Primăria Oradea având o contribuţie de 3%.
Proiectul intitulat „Creșterea mobilității urbane din zona Nufărul-Cantemir” se realizează prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 și prevede reamenajarea carosabilului, a trotuarelor, a pistelor de biciclete, realizarea de amenajări peisagistice, mobilier urban, spații verzi, intervenții la calea de tramvai și lucrări de apă-canal aferente străzilor Nufărului și Dimitrie Cantemir.
Proiectul este amplasat în zona funcțională urbană a municipiului Oradea, strada Nufărului aflându-se pe traseul drumului național DN76 (european E79) Deva-Oradea. Tronsonul din strada Nufărului propus pentru intervenție are o lungime de 1641 m, o cale de tramvai dublă cu lungimea de 1.540 m, cu un carosabil cu câte două benzi de circulație pe sens, iar pe partea dreaptă, pe sensul de intrare în localitate, există spații de parcare, un trotuar variabil de 3 m lățime și de asemenea un spaţiu verde variabil.
Strada Dimitrie Cantemir, amplasată în continuarea străzii Nufărului pe traseul drumului naţional DN76, ajunge până în centrul istoric al municipiului. Tronsonul propus pentru execuţia lucrărilor de intervenţie are o lungime de 1031,16 m, având de asemenea o cale de tramvai dublă cu lungimea de 1022 m, un carosabil cu câte două benzi de circulație pe sens, cu spatii de parcare în zonele unde configuraţia terenului a permis, cu trotuar variabil și cu spații verzi variabile.
Cele două străzi cuprinse în cadrul proiectului de investiție sunt modernizate, fiind străzi de legătură care asigură circulația majoră între zonele funcționale, rezidențiale și de servicii. De asemenea coridorul Nufărul – Cantemir joacă un rol important pentru traficul de călători, preluând prin relaţia transportului în comun, atât tramvai cât și autobuze, tot traficul de navetiști din Zona Metropolitană și nu numai, spre zonele de servicii, producție sau funcționale.
Executantul lucrărilor va fi asocierea formată din Sc Drumuri Bihor SA – lider de asociere și SC Trameco SA – asociat 1 și Drum Asfalt SRL – asociat 2, iar valoarea contractului este de 50.634.357,12 lei fără TVA.
Perioada de execuție a lucrărilor este de 20 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
„La începutul anului viitor, de îndată ce vremea ne va permite, vom demara lucrările. Este un proiect major pentru că prevede reabilitarea bulevardului Nufărul – Cantemir, unul dintre cele mai mari și importante bulevarde din oraș. Vom reamenaja carosabilul, va fi o stradă cu patru benzi – două benzi pe sensul de mers, linie de tramvai, spaţiu verde cu un aliniament verde, pistă de biciclete, trotuar şi încă un aliniament verde lângă liniile de tramvai, iar pe partea opusă va rămâne un trotuar şi vor fi locuri de parcare doar paralele cu bordura. Vom monta stâlpi inteligenți iar tramvaiul va avea acces liber, neîngreunat de circulație și își va putea crește viteza cu până la 30 km/h. Vor fi modernizaţi peste doi kilometri și jumătate de drum şi peste 6 kilometri de trotuar. În plus, vor fi amenajați peste 2 kilometri de piste pentru biciclişti şi 48 de mii de metri pătraţi de spaţiu verde”, a declarat primarul Florin Birta.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0