Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iun. 15, 2020 Adrian Popa Actualitate, Învăţământ 0 2943 vizualizari
Luni, 15 iunie, s-a desfășurat prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a.
În județul Bihor dintre cei 5303 elevi înscriși, la proba scrisă de Limbă și literatură română au fost prezenți 4712 candidați, iar 591 nu s-au prezentat la examen. Nu s-au înregistrat candidați cu temperatura peste maximul admis. Nu a fost eliminat niciun candidat. 6 candidați se află în izolare la domiciliu. Aceștia vor susține examenul în etapa specială din data de 29 iunie.
Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.
Următoarea probă va avea loc miercuri, 17 iunie (Matematică), iar ultima probă, la Limba și literatura maternă, va fi susținută joi, 18 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.
Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.
nov. 11, 2024 0
oct. 29, 2024 0
oct. 24, 2024 0
oct. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0