Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
dec. 03, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1537 vizualizari
Un bihorean din Sălard nu va uita niciodată lecția combinată de fizică și chimie pe care i-a predat-o viața în ziua de 30 noiembrie. Cetățeanul, domiciliat în Sălard, a fost victima unui incendiu pornit de la hainele sale. Mai exact de la contactul dintre îmbrăcămintea purtată și vaporii de benzină. ISU „Crișana” a trimis la locul incendiului echipajele Gărzii de Pompieri Sălard. Focul a fost lichidat în aproximativ un sfert de oră, pagubele fiind limitate la o uşă. Paramedicii au acordat primul ajutor proprietarului în vârstă de 43 de ani al locuinței cu pricina, bărbatul alegându-se cu arsuri de gradul II la nivelul feţei. Victoma a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean. „Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că, cel mai probabil, evenimentul a fost generat de scânteile electrostatice provocate de îmbrăcămintea bărbatului, care au determinat aprinderea vaporilor inflamabili, în timp ce acesta manipula un flacon cu benzină”, relatează cpt. Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU.
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 09, 2024 0
mart. 29, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0