Actualizat aprilie 12th, 2025 12:04 AM
iun. 13, 2011 Florin Coman Actualitate, Învăţământ 0 1139 vizualizari
Absolvenții claselor a VIII-a ar fi trebuit, în mod normal, să poată să se înscrie pentru evaluarea națională începând de azi, 13 iunie. Așa apare în calendarul inițial aprobat de Ministerul Educației. Fiind, însă, zi liberă, copiii care se pregătesc de liceu se vor putea înscrie marți și miercuri (14/15 iunie). Evaluarea națională (testele naționale) sunt susținute gratuit, iar înscrierea se face la secretariatul unității de învățământ absolvite. De rezultatul aceste evaluări depinde repartizarea la liceu a adolescenților. Ministerul Educației precizează că la evaluarea naţională se pot înscrie atât absolvenţii clasei a VIII-a din seria curentă, cât şi cei din seriile anterioare care nu au participat în nicio sesiune la unul din examenele naţionale. Totodată, candidaţii din promoţiile de până în 1998 (inclusiv) nu participă la evaluarea naţională, întrucât pot solicita echivalarea examenului de capacitate. Evaluarea naţională înseamnă de fapt susţinerea unor probe scrise, fiecare cu durata de 2 ore. Prima probă este limba și literatura română, care îi va pune la încercare pe viitorii liceeni în data de 20 iunie. Urmează limba şi literatura maternă (acolo unde este cazul), în data de 21 iunie, iar ultima probă va fi este matematica – 22 iunie. Rezultatele finale vor fi afişate la 24 iunie, urmând ca depunerea contestaţiilor să se facă în aceeaşi zi, între orele 14 – 18. Ca și în anii precedenți, înscrierea în clasa a IX-a se va face pe baza mediei de admitere, adică media aritmetică între media generală la evaluarea naţională şi media generală de absolvire a claselor V – VIII.
apr. 02, 2025 0
mart. 17, 2025 0
mart. 14, 2025 0
iul. 03, 2024 0
apr. 12, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0