Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 14, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 0 2448 vizualizari
Scandalul de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Bihor este departe de a fi stins. Cu toate că un coleg de-al lor, Gheorghe Chiș, este cel care conduce la nivel național cel mai cunoscut for sindical al angajaților de la Ambulanță, nu toți oamenii de la SAJ sunt de acord cu protestul intern anunțat în această săptămână ca gest de revoltă împotriva modului în care actuala conducere „hărțuiește” angajații chemându-i în instanță în chestiunea banilor încasați ilegal.
Potrivit Crinei Ungur, președinte al Sindicatului Pentru Viață Ambulanța Bihor, membrii acestei structuri nu sunt de acord cu ceilalți sindicaliști conduși de Chiș. Într-un comunicat de presă transmis azi (14 iulie), Ungur spune că „acest protest ar putea aduce grave perturbări în activitatea medicilor, asistenților și ambulanțierilor, care este una specială, de salvatori, prin blocarea curții de unde se face și accesul autospecialelor spre solicitări”.
De asemenea, în opinia liderului Sindicatului Pentru Viață, manifestația anunțată de Gheorghe Chiș nu îi reprezintă pe angajați (sau cel puțin pe cei care au aderat la acest al doilea sindicat de la SAJ Bihor) „întrucât nu vizează interesele angajaților care urmează să își rezolve litigiile de muncă prin demersuri legale și normale făcute în Justiție”.
Mai mult, Ungur (foto – Facebook) acuză motivații personale „mărunte și meschine” care ar sta la baza protestului ce ar urma să aibă loc luni, 18 iulie. „…reprezintă o răzbunare a unor personaje care urmăresc decredibilizarea și demiterea actualei conduceri a Serviciului Județean de Ambulanță Bihor doar pentru că și-a permis să îi defere Justiției pe cei care au încălcat legea și au prejudiciat Serviciul”.
Considerând că demersurile lui Chiș sunt „o ofensă la adresa salariaților onești ai SAJ Bihor ai căror menire este să salveze vieți și nu de a fi părtași la uneltiri egoiste și murdare”, Crina Ungur precizează că Sindicatul Pentru Viață se dezic de o asemenea mișcare și dezavuează modul de acțiune al colegului/colegilor lor.
NOUL COVER JESSIE BANES !!!
PENTRU MAI MULTE CLIPURI ABONATI-VA LA CANALUL DE YOUTUBE!
dec. 22, 2016 0
nov. 18, 2016 0
iul. 28, 2016 0
iul. 26, 2016 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0