Cheltuielile totale ale bugetului asigurărilor sociale de stat au fost evaluate la 47,64 miliarde lei, din care 47,58 miliarde lei pentru sistemul public de pensii, iar 52 milioane lei pentru sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale. Mass media centrale mai relatează că fondurile destinate plăţii pensiilor din sistemul public pentru 2011 sunt în sumă de 46,2 miliarde lei. Necesarul de bani pentru pensii a fost stabilit prin calcularea sumelor pentru un număr de 4,78 milioane de pensionari de asigurări sociale plătiţi prin Casa Naţională de Pensii Publice, cu o pensie medie lunară de 749 lei. De asemenea, s-a avut în vedere un număr de 80.800 pensionari plătiţi prin Ministerul Apărării Naţionale, 66.000 pensionari plătiţi prin Ministerul Administraţiei şi Internelor şi 8.800 pensionari plătiţi prin Serviciul Român de Informaţii, cu o pensie medie lunară de 1.755 lei. Se pare că la construcţia bugetară în domeniul asigurărilor sociale de stat şi al asigurărilor pentru şomaj pe anul 2011 s-au avut în vedere creşterea câștigului salarial mediu brut în anul 2011 la 2.022 lei, faţă de 1.910 lei estimat pentru anul 2010, scăderea numărului de şomeri înregistraţi cu 10.000 persoane, ajungându-se astfel (la finele anului 2011) la 710.000 persoane, de la 720.000 persoane estimat pentru finele anului 2010, precum şi scăderea ratei medii a şomajului la 7,8% în anul 2011, faţă de 8% estimată pentru anul 2010. Se vorbește deja despre faptul că, în timp ce domenii precum Sănătatea și Educația nu au beneficiat de suplimentare de fonduri față de proiectul inițial de buget, instituții precum Serviciul de Telefonie Specială, Serviciul de Informații Externe sau Înalta Curte de Casație și Justiție au parte de sume frumușele.