Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 19, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 0 1703 vizualizari
Duminică, 20 noiembrie, Ministerul Sănătății (MS) organizează ediția din acest an a concursului de Rezidențiat. În premieră, evenimentul se va desfăşura, descentralizat, în 6 centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara. Conform datelor oficiale transmise de MS, numărul persoanelor înscrise la acest concurs este de 5.025. Din totalul de 3.810 locuri şi posturi, 2.998 sunt locuri şi 812 sunt posturi scoase la mezat. În categoria locurilor pentru care se va concura în 20 noiembrie, cele mai multe sunt pentru Medicină, 290 sunt pentru Medicină Dentară, iar 108 sunt pentru Farmacie. În ceea ce privește centrul universitar cel mai solicitat de către absolvenții interesați de Rezidențiat este de departe Bucureștiu, cu 1.773 înscriși. În topul preferințelor urmează, Cluj-Napoca (821), Iaşi (770), Timişoara (601), Craiova (552) și Târgu Mureş (508). O altă noutate pe lângă descentralizarea organizării concursului este că subiectele vor fi proprii pentru fiecare universitate, dar ele se bazează pe o tematică comună şi respectă o metodologie unică, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Șeful MS, medicul orădean Ritli Ladislau, spune că, în 2011, Rezidențiatul pune accent pe pregătirea medicilor în specialităţile deficitare precum medicina de urgenţă, ATI, neonatologia, oncologia și farmacia clinică. Concursul din acest weekend va avea o durată de 4 ore, timp în care cei înscriși vor trebui să răspundă la un număr de 200 de întrebări sub forma unui test-grilă. Portalul MS precizează că „ocuparea locurilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul respectiv, alcătuindu-se o singură clasificare pe centru universitar pentru fiecare domeniu”. De asemenea, pentru Rezidenţiatul pe post, clasificarea se face pe fiecare post. Acele posturi pentru care nu au fost candidaţi înscrişi sau posturile pentru care candidaţii nu au obţinut punctajul minim de promovare, nu vor putea fi alese de alţi candidaţi.
nov. 11, 2021 0
feb. 17, 2021 0
mai 29, 2020 0
apr. 22, 2020 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0