Actualizat octombrie 29th, 2024 11:45 PM
apr. 24, 2014 Andrei Şandor Politică 0 1466 vizualizari
Reacție dură, joi, a senatorilor liberali Valeriu Boeriu și Cristian Bodea la dorința PSD de a obține o vacanță parlamentară în timpul campaniei electorale din următoarele săptămâni. După cum se știe, social-democrații, prin liderul grupului de la Senat, Ilie Sârbu, au promovat ideea pauzei lucrărilor Camerei superioare a Parlamentului. După ce PNL a fost împotrivă în Biroul Permanent al Senatului, liberalii au reușit blocarea inițiativei prin părăsirea sălii de plen. Deci nu a mai existat cvorum. Însă senatorii bihoreni se tem că doleanța lui Sârbu (socru al premierului Victor Ponta, care este căsătorit cu eurodeputatul în funcție Daciana Sârbu care candidează pentru un nou mandat) va fi votată în următoarea ședință de plen.
Conform senatorului Boeriu, intenția PSD este de a-i dovedi președintelui-premier Ponta că mașinăria de vot a social-democraților funcționează destul de bine pentru a-l propulsa pe șeful Guvernului în fotoliul prezidențial. Deci de a-l convinge pe Victor Ponta (dacă mai e nevoie de așa ceva) să candideze el și să nu se meargă pe varianta vehiculată de susținere PSD pentru Călin Popescu Tăriceanu. Cel despre care Valeriu Boeriu spune fără reținere că e „o mare dezamăgire” și că este „cel mai mare pesedist”, date fiind cele mai recente acțiuni politice ale sale. Parlamentarul bihorean spune că este „un fapt fără precedent” ca activitatea unei Camere să fie suspendată din motive de campanie electorală. Chiar și la alegerile generale, când aleșii au interese directe, s-a lipsit de la muncă maximum 2 săptămâni.
Mult aplicat și mai vehement, senatorul Bodea (foto) arată cu degetul în mod clar spre familia premierului Ponta. În opinia senatorului bihorean ales în Colegiul 2, scopul nedeclarat al demersului inițiat de Ilie Sârbu este băgarea pumnului în gura Opoziției pentru perioada de campanie electorală. „PSD va avea viață liniștită. Va vorbi doar Ponta. Închiderea Parlamentului este gândită pentru ca Opoziția să nu se poată manifesta”, crede Cristian Bodea, arătând că există deja o blocadă mediatică la adresa PNL și că doar PSD are toate canalele media puse la dispoziție. Așa că singura variantă alternativă pentru ca și Opoziția să își facă auzită vocea, tribuna Senatului (sau a Camerei Deputaților, despre care se crede că va adopta aceeași soluție ca la Senat), va fi și ea compromisă. „Deși are doar un singur testicul (n.b.: referire la un celebru incident vânătoresc), dl Sârbu are tupeul să violeze democrația!”, a declarat senatorul Bodea, extrem de nervos pe modul în care PSD înțelege să facă politică.
Potrivit demnitarului bihorean, liderul de grup PSD din Senat este „atât de disperat să își facă fiica eurodeputat și ginerele președinte”, încât e dispus să facă ceva ce nici Adrian Năstase nu a avut curajul să facă: violarea democrației prin „închiderea” Parlamentului. Cristian Bodea spune că vrea să lucreze și precizează că rolurile primordiale ale parlamentarilor sunt legiferarea și interpelarea miniștrilor și a primului ministru. Nicidecum participarea la o campanie electorală în care ei nici nu au vreun interes direct. „În fiecare luni vor merge la Parlament și voi bate în ușă cerându-i lui Tăriceanu (n.b.: președinte al Senatului) să deschidă sala. Eu vreau să muncesc! Suntem târâți într-o mascaradă pe care nu o acceptăm”, spune Cristian Bodea. Acesta îi cere fostului șef al PNL să demisioneze din actuala-i funcție de la Senat în caz că el acceptă „dictatura guvernamentală” dictată de PSD.
Seatorul Bodea a mai acuzat azi că PSD va „fura voturi” și că, de fapt, campania electorală a social-democraților va avea loc „în ziua votului” și în noaptea de dinainte de vot.
oct. 22, 2024 0
oct. 22, 2024 0
oct. 20, 2024 0
oct. 16, 2024 0
oct. 24, 2024 0
sept. 25, 2024 0
aug. 26, 2024 0
aug. 22, 2024 0