Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iun. 05, 2011 Andrei Şandor Actualitate 2 2519 vizualizari
Tragedia de sâmbătă, când o fetiță a murit fiind aspirată de sistemul de golire a unui bazin al Ștrandului Ioșia, a generat, după cum era de așteptat, reacții virulente din partea oamenilor care se aflau în incinta locului de agrement. Pe lângă acuzele la adresa celor care ar fi trebuit să vegheze ca asemenea evenimente nefericite să nu se producă, clienții ștrandului și-au adus aminte în fața jurnaliștilor de o serie de probleme pe care le-au identificat de-a lungul timpului. Printre cei arătați cu degetul se numără, în mod evident, directorul actual al RAPAS, Liviu Andrica, dar și primarul Ilie Bolojan. Edilul este acuzat că acceptă tacit mișmașurile făcute de gestionarii Regiei și că nu vrea să discute cu oamenii care vin să i se plângă.
Lipsă de respect față de clienți
Majoritatea orădenilor care au discutat cu presa despre tragedia fetiței de 7 ani, moartă din cauza lipsei grilajului de protecție de la canalul de evacuare a apei, au adus în discuție modul necivilizat și chiar „brutal” de scoatere a oamenilor din bazin și din ștrand la ora închiderii. De fapt, clienții reclamă orarul prost întocmit, spun ei, care scurtează perioada pe care, mai ales în timpul săptămânii, doritorii o pot petrece la Ștrandul Ioșia. Potrivit interlocutorilor reporterului bihorstiri.ro, imediat ce se anunță terminarea programului, oamenii sunt scoși cu forța din bazin, iar apa la dușuri începe să fie porționată. „Dacă vrei să mai faci o baie scurtă cu câteva minute înainte de închidere, nu te mai lasă”, susține Dragoș H., un tânăr care locuișete în Ioșia și care nu are timp decât spre seară să mai dea o fugă până la ștrand pentru câteva minute de înot.
Doar banii interesează
„Nu-i interesează decât să își încaseze banii și nu fac altceva decât să controleze chioșcarii dacă și-au plătit taxele”, spun alți clienți ai Ștrandului Ioșia, arătând clar în direcția conducerii RAPAS, pe care o acuză de dezinteres total față de clienți și față de asigurarea condițiilor bune din cadrul locației. Referitor la încercările de a-și căuta dreptatea, oamenii spun că nici primarul Oradiei nu este foarte deschis: „Când mergem la Bolojan, el ne spune că are director la RAPAS și administrator la ștrand și că nu avem decât să vorbim cu ei”. Interpelat pe subiectul acuzelor, directorul general al Regiei care dministrează și ștrandurile orădene, Liviu Andrica, spune că nu există niciun fundament pentru acestea. Legat de orar, șeful RAPAS spune că, în mod normal, orarul este până la 6 seara, fiind afișat. „Dar noi îi lăsăm până la 8”, adaugă Andrica, lăsând să se înțeleagă că, de fapt, oamenii ar trebui să fie recunoscători pentru cele două ore în plus.
Vina va fi (tot) a mortului?
Chiar dacă cele două cazuri nu au legătură directă, decesul de sâmbătă (4 iunie) al minorei ar putea genera niște modificări în ceea ce privește gestionarea activității din Ștrandul Ioșia. Chiar dacă azi, a doua zi după tragedie, bazinul ucigaș funcționează din nou, iar oamenii chiar au intrat în el fără vreo problemă. Totodată menționăm că și aseară, la nici o oră de la producerea tristului eveniment, mesele de la terasele din incinta ștrandului erau la fel de ocupate ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
În acest moment, atât Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, cât și Poliția lucrează la caz, iar opinia publică își pune deja o întrebare leit-motiv: tot mortul va fi de vină?
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
DACA TOT SUNTETI REVOLTATI LUATI ATITUDINE SI BOICOTATI STRANDUL!!!
ASA POATE SE SCHIMBA CEVA!!!
saraca fata ………… ar fi bine sa inchida strandul pe vechi…….