Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
ian. 14, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1031 vizualizari
Miercuri, 13 ianuarie, la ora 15.16, pe strada Transilvaniei din municipiul Oradea, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din localitatea Ștei, județul Bihor, care, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că acesta avea anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar autoturismul pe care îl conducea fusese sustras în scop de folosință, în cursul aceleiași zile, de la un membru al familiei.
În urma cercetărilor efectuate și administrării probatoriului în cauză, polițiștii Serviciului Rutier l-au reținut pe bărbatul de 37 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat și furtul unui autovehicul în scop de folosință.
*
Cercetați penal pentru conducere sub influența alcoolului
Miercuri, 13 ianuarie, la ora 16.45, pe drumul județean 764/F, în afară localității bihorene Ghighișeni, polițiștii Biroul Rutier Beiuș au depistat în trafic un bărbat de 47 de ani, din localitatea Nucet, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot miercuri, 13 ianuarie, la ora 06.53, polițiștii Secţiei nr.4 de Poliție Rurală Marghita au depistat în trafic un bărbat de 52 de ani, din comuna Tăuteu, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe strada I. L. Caragiale din municipiul Marghita, având o concentrație alcoolică de 0,44 mg/l alcool în aerul expirat.
De asemenea, joi, 14 ianuarie, la ora 00.50, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Gheghie, polițiștii Secţiei nr.1 de Poliţie Rurală Borod au depistat în trafic un bărbat de 38 de ani, din Aleșd, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0