Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
sept. 14, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 1255 vizualizari
Joi, 14 septembrie, la ora 05.10, un bărbat de 28 de ani, din municipiul Marghita, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Republicii din Marghita, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi accidentat un bărbat de 41 de ani, din Nepal, cu reședință în Marghita, care s-ar fi angajat în traversarea carosabilului prin loc permis și semnalizat corespunzător, respectiv pe trecerea pentru pietoni.
În urma accidentului rutier, pietonul a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 28 de ani, care conducea autoturismul, prezenta o concentrație alcoolică de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului Rutier Marghita au dispus reținerea bărbatului de 28 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
Polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
*
ÎN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Închisoare cu executare pentru cei care sunt implicați în accidente rutiere mortale, în timp ce conduc sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.
La data de 13 iulie, a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:
– nu deținea permis de conducere;
– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.
LINK VIDEO CAMPANIE PREVENTIVĂ PENTRU REDUCEREA ACCIDENTELOR RUTIERE PROVOCATE PE FONDUL CONSUMULUI DE ALCOOL SAU DE SUBSTANȚE PSIHOACTIVE:
https://mab.to/t/7XzuzV36Sr8/eu1
*
A T E N Ț I E !
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!
Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui conducător auto: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.
Legislația rutieră prevede pentru conducătorii auto depistați la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur în aerul expirat o sancțiune contravențională cu 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, iar pentru cei care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat, fapta va fi încadrată ca infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.
Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise!
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0