Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
feb. 01, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 894 vizualizari
La data de 31 ianuarie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 33 de ani, din comuna Popești, județul Bihor, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice .
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii îl bănuiesc pe acesta că, la data de 30 ianuarie, în jurul orei 22.50, ar fi sustras un autoturism, în scop de folosință, din fața unui imobil din localitatea Budureasa, județul Bihor, unde fusese lăsat cu portierele neasigurate și cu cheile în contact și l-ar fi condus până în municipiul Beiuș, pe strada 1 Decembrie 1918, unde a fost depistat în flagrant delict de polițiștii de ordine publică din Beiuș.
Autoturismul sustras a fost restituit proprietarului.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, în urma testării sale cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentrație alcoolică de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tot la data de 31 ianuarie, polițiștii Biroul Rutier Beiuș l-au prezentat pe cel în cauză la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Beiuș, cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Beiuș a admis propunerea procurorului și a emis pe numele bărbatului de 33 de ani un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Polițiștii Biroul Rutier Beiuș continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0