Actualizat aprilie 12th, 2025 4:48 PM
mai 30, 2011 Andrei Şandor Actualitate, Sănătate 0 1602 vizualizari
Ministerul Sănătății (MS) a anunțat că se operează modificări în ceea ce privește Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru 2011 și 2012. O prevedere nouă va afecta farmaciștii. Potrivit actului aprobat de Guvern în ultima ședință, aceștia își vor putea desfăşura activitatea la cel mult doi furnizori aflaţi în relaţie contractual cu casele de asigurări de sănătate. După cum apare pe portalul MS, noul Contract-cadru prevede ca numărul de puncte pe care medicii de familie le primesc atunci când realizează servicii medicale să nu se mai ajusteze în funcţie de gradul profesional. Mai mult, sancţiunile aplicate la nivelul asistenţei medicale primare pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale vor suferi și ele modificări de la 1 iunie. Conform, actului normativ aprobat de Guvern la solicitarea MS, pentru prima abatere constatată sancţiunea va fi avertisment scris, după care, la următoarea abatere, valoarea punctului va fi micșorată cu 10%, iar la a treia abatere se reziliează contractul pe care cabinetul îl încheie cu casa de asigurări de sănătate. Până acum, pedepsele erau după cum urmează: diminuarea punctului per capita cu 10% la prima abatere, micșorare cu 20% la a doua abatere, respectiv cu 30% la cea de a treia. Totodată, a fost abrogat articolul care prevedea ca, în situaţia în care medicii de familie nu încheie contract cu caselel de asigurări de sănătate, medicii din ambulatoriu au dreptul de a acorda servicii medicale prevăzute pentru asistenţa medicală primară.
oct. 16, 2023 0
oct. 03, 2023 0
iul. 15, 2022 0
feb. 08, 2022 0
apr. 12, 2025 0
apr. 12, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0