Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
nov. 23, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 2234 vizualizari
Duminică, 27 noiembrie, șoferii ar trebui să ocolească zona Centrului Civic, cel puțin timp de oră începând cu 11:30. Prefectul Claudiu Pop a anunțat azi că va fi organizată o repetiție cu tehnică militară în vederea paradei de Ziua Națională. Șeful Instituției Prefectului atenționează că traficul va fi perturbat în ziua repetiției și, desigur, în data de 1 decembrie, atunci când mii de oameni ar urma să fie de față la parada la care, în Ziua Națională, vor participa și militari. Desigur, circulația va fi deviată, conducătorii auto fiind rugați să înțeleagă situația și să se reorienteze spre rute ocolitoare.
În ceea ce privește Ziua Națională, Prefectura organizează, ca de obicei, evenimentul solemn de la Statuia Ostașului Român, respectiv din Centrul Civic. Așa cum se întâmplă de câțiva ani, în cadrul acelui moment, prefectul Pop va înmâna o diplomă și un tricolor unor personalități din diverse domenii, care s-au evidențiat în activitatea lor în cursul anului curent. De data asta, domeniile vizate sunt Învățământ, Cultură (actorie), Medicină, Salvamont, Ambulanță și Școala de Poliție de Frontieră „Avram Iancu”. Claudiu Pop spune că ar vrea ca pentru desemnarea celor premiați să fie elaborat un Regulament pentru anii următori.
În 1 decembrie, festivitatea din Parcul 1 Decembrie va începe la ora 11.
aug. 23, 2023 0
feb. 09, 2022 0
nov. 01, 2021 0
sept. 01, 2020 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0