Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
apr. 25, 2012 Florin Coman Actualitate, Sănătate 1 2705 vizualizari
De ceva vreme, cele două instituții cu sarcini în materie de prim ajutor în caz de accidente și alte servicii medicale de urgență, Ambulanța și SMURD, au avut o perioadă, în urmă cu câțiva ani, când s-au războit pe față. Dihonia: banii. Mai exact, finanțarea. Unii beneficiau de mâna mai largă a Ministerului de Interne (cei de la SMURD), în timp ce Ambulanța se plângea mai mereu de subfinanțarea aplicată de Ministerul Sănătății. De asemenea, „lupta” se dădea și pe decontările de la Casa de Asigurări de Sănătate a intervențiilor, în condițiile în care sistemul de telefonie 112 era arătat cu degetul pentru că favoriza mai mult echipajele SMURD în detrimentul Serviciilor de Ambulanță. În ultima perioadă, conflictul s-a mai aplanat, dar riscul reizbucnirii nu a trecut. De câteva zile, pe mai multe forumuri ale unor publicații (mai ales centrale), așa numiții „postaci” au publicat comentarii acuzatoare la adresa SMURD. Serviciul întemeiat de medicul Raed Arafat este catalogat drept „moartea roșie” și e acuzată, printre altele, de presiuni la Colegiul Medicilor în vederea obținerii de asigurări malpraxis pentru cei care lucrează pe autospecialele EPA SMURD. De asemenea, salvatorii arondați Inspectoratelor pentru Situații de Urgență sunt arătați cu degetul pentru că se promovează agresiv fiind însoțiți de presă la intervenții și pentru că ar fi „sabotat” Ambulanța privând-o de mașini și de aparatură medicală. Parcă și mai grav este că, potrivit „binevoitorilor” care postează pe forumuri, SMURD ar obliga cadrele medicale de la spitale să lucreze pro bono și pe mașinile de urgență, iar dacă refuză se trezesc dați afară.
Redăm mai jos textul integral al criticii vehemente la adresa SMURD:
„Eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD si eu fac ce vreau in tara asta ! Eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD si mi-am propus sa ucid acest popor ! Deja v-am demonstrat ca eu MOARTEA ROSIE SMURD sunt mai tare ca presedintele si guvernul acestei tari ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am cumparat tractoare SMURD , motorete SMURD , barci SMURD si urmeaza sa cumpar submarine SMURD ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am facut presiuni enorme la colegiul medicilor pt a obtine asigurari malpraxis pt soldatii care lucreaza pe masinile EPA SMURD dar fara nici un rezultat !Pt mine MOARTEA ROSIE SMURD nu exista reguli si legi in tara asta ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am deturnat banii si masinile care trebuiau sa ajunga la ambulanta ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am sabotat ambulanta privand-o de masini si aparatura medicala ! Va spun si mai repet pt mine MOARTEA ROSIE SMURD nu exista reguli si legi in tara asta ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD va pot spune ca am facut dispecerate in toata tara doar ca sa imi justific activitatea ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD cand merg la un caz merg insotit doar de mass media altfel nu mai merg ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am cheltuit cei doi la suta doar dupa bunul meu plac si nu ma poate verifica nimeni pt ca eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD oblig cadrele medicale din spitale sa faca voluntariat pe masina SMURD iar cine refuza I se deface contractual colectiv de munca ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD am facut doar afaceri paguboase pt statul roman ! Eu MOARTEA ROSIE SMURD coordonez majoritatea dispeceratelor din tara si trimit la locul solicitarii doar masina EPA cu soldati chiar daca exista masina cu medic si asistent la ambulanta ! Doar pt mine MOARTEA ROSIE SMURD nu exista reguli si legi in tara asta ! Eu MOARTE ROSIE SMURD m-am pus singur imparat pe ISU ! Eu sunt MOARTEA ROSIE SMURD!!!”.
iun. 07, 2024 0
apr. 01, 2024 0
dec. 22, 2023 0
aug. 11, 2023 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
Adevarat totul e adevarat pacat de tara asta