Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iul. 04, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 2444 vizualizari
Așa cum era de așteptat, dezbaterea publică (impusă de lege) a Regulamentului privind măsurile de luat în vederea supraimpozitării proprietarlor de imobile care nu respectă aliniamentul stradal stabilit și regimul de înălțime impus pentru fiecare stradă a atras ceva oameni în sala „Traian Moșoiu” a Primăriei Oradea. Realitatea este că rare sunt ocaziile în care cetățenii simpli au ocazia să-i spună în față primarului Ilie Bolojan ceea ce gândesc despre modul în care ia anumite decizii. De data asta, în sală nu s-au auzit aprecieri a la Forbes, bloggeri impresionați sau storia.ro, ci au răsunat „complimente” gen: stalinism, dictatură, băgarea mâinii în buzunarul orădenilor, nerespectarea dreptului de proprietate, abuz etc.
Pe scurt, filmul dezbaterii: proiectul de Regulament a fost prezentat de adjunctul de la Direcția Economică, Sorin Iacob. Acesta a vorbit despre intenția de supraimpozitare cu 50% a clădirilor care nu sunt aliniate la un anumit front stradal și care nu respectă regimul de înălțime al străzii. Din start, reprezentantul administrației locale a invocat Codul Fiscal, care permite această mișcare. În același timp, a fost menționat faptul că clădirile monument și cele protejate nu fac obiectul majorării dorite de Executiv. Cei prezenți la evenimentul de miercuri au putut afla și că, de fapt, deocamdată, nu există nicio bază concretă pentru stabilirea acelor construcții care vor putea fi supraimpozitate din cauză că nu respectă aliniamentul frontal sau înălțimea repartizată uneia sau alteia dintre străzi.
Practic, Arhitectul-șef va face un studiu urbanistic, datele urmând a fi comunicate Direcției Economice, după care se va trece la inventarierea proprietarilor „vinovați”. Aceștia vor fi înștiințați despre măsura supraimpozitării și despre ce anume e de făcut pentru a nu plăti în plus. În noiembrie-decembrie se va face comunicarea cu proprietarii, iar la începutul lui 2019 vor fi emise deciziile de impunere anuale. Dacă cei afectați reușesc să reintre în noua legalitate dorită de Primărie, ei vor anunța până în 30 noiembrie a fiecărui an, urmând ca supraimpozitarea să fie anulată în acele cazuri.
Pentru a atenua șocul sumei finale de plătit în caz de aplicare, în viitor, a birului suplimentar, Iacob a dat două exemple: pentru un apartament de 100 mp situat pe str. Primăriei nr. 7 se plătește un impozit de 85 lei / an. Prin supraimpozitarea promovată de primarul Bolojan, s-ar ajunge la 125 lei. De asemenea, chipurile, pe str. Tudor Vladimirescu, la un apartament de 60 mp impozitat cu 104 lei, s-ar ajunge la 154 lei. Adică nu ar fi ceva tragic, în opinia Municipalității, creionându-se deja scopul nedeclarat (ba chiar negat), pe termen scurt și mediu, al măsurii de supraimpozitare: încasarea de bani în plus.
Primele „mârâituri” s-au auzit din sală în momentul în care arhitectul-șef Adriana Lipoveanu a dat exemple de orașe în care imobilele sunt aliniate ca la carte în centrul istoric. Spre indignarea unor participanți la dezbaterea publică, Lipoveanu a venit inclusiv cu imagini din Praga. Ulterior, și primarul Ilie Bolojan a dat-o pe un exemplu ușor deplasat: Barcelona. Iar unii dintre vorbitorii de după alocuțiunile oficialilor au luat în derâdere exemplele venind și cu contraexemple. Cele mai concludente au părut cele ale orașelor Sighișoara și Mediaș, cu centre istorice poate și mai pronunțat decât cel orădean. Și unde nici vorbă de aliniamente stradale precum cele imaginate de Primăria noastră sau de regimuri de înălțime standardizate pe fliecare stradă.
Primarul Bolojan, ca inițiator al Regulamentului, nu a lipsit strategic de la dezbatere și și-a susținut proiectul. Acesta, parcă dorind să prevină anumite critici, le-a vorbit celor adunați în sala „Moșoiu” despre legalitate, oportunitate și obiective. Foarte neprietenos a fost primită afirmația conform căreia sunt o sumedenie de clădiri în centru care nu au valoare arhitecturală. Arhitectul-șef Lipoveanu a și spus concret că acele clădiri (n.b.: pe care încă niciun studiu nu le-a evidențiat și care nu sunt pe niciun fel de listă neagră oficială, pe moment) „nu au ce căuta, în opinia noastră, în centrul istoric”. Apoi, Ilie Bolojan s-a referit la nevoia de creștere a numărului de locuitori din centru. Adică prin eventuala supraînălțare a clădirilor „defecte” ar putea veni mai mulți cetățeni în zonă, iar de aici s-ar produce unele efecte pozitive, în timp.
Edilul-șef a insistat pe faptul că măsura propusă descurajează ca lucrurile să rămână așa cum sunt. Bolojan a prezentat varianta arhitectonic-administrativă a bancului cu bătrânica silită să traverseze strada, deși ea nu dorea acest lucru.
„Din studiul pe care-l vom finaliza, vom avea acele imobile din care în mod cert poate fi obținută o valoare de piață mult mai mare. Dacă proprietarii nu vor dori să schimbe lucrurile (n.b.: să supraînalțe sau reconstruiască), nu pățesc nimic, dar autoritatea locală are dreptul să le impună biruri mai mari. Nu se distrug proprietăți, dar Primăria are dreptul de a taxa neprietenos acei proprietari care preferă să lase situația să tărăgăneze. Vom lua un model din Germania. Vom discuta cu proprietarii afectați. Vom face studii de fezabilitate pilot pe fiecare clădire ce ar urma să fie supraimpozitată. Vom acorda scutiri de impozite pentru cei ce construiesc, investesc în imobilele supuse supraimpozitării. Dar nu vom accepta să nu facem nimic în speranța venirii lui Sf. Așteaptă. Opțiunea fermă este să facem ceea ce trebuie!”, a punctat Ilie Bolojan. Șeful Municipalității a menționat și că „nici în 1900, când s-a reconstruit centrul orașului, nu s-a mers pe ideea de a nu modifica nimic, altfel ar fi rămas totul la nivel de parter”.
Savuroasă a fost intervenția fostului ziarist Mircea Jacan (foto). Directorul Centrului de Promovare a Culturii Tradiționale s-a recomandat ca orădean vechi care iubește orașul și care este preocupat de deciziile pe care le ia actuala administrație. Într-un exercițiu live de analiză pe text, Jacan a combinat ironia clară cu observații pertinente referitoare la greșelile / scăpările / ambiguitățile din proiectul de Regulament. I-a acuzat de analfabetism funcțional pe cei care au conceput textul și a pus punctul pe „i” întrebând care e, de fapt, scopul unei astfel de măsuri fiscale: „Să rezolvăm cazuri punctuale sau să scoatem bani de pe toată lumea?”. În final, inspirându-se din stilul anumitor foruri de aleși, Mircea Jacan i-a cerut primarului în funcție să procedeze în așa fel încât Consiliul Local (n.b.: care e controlat de liberalii lui Bolojan) să nu aprobe Regulamentul doar pentru că poate, în ciuda opiniei publice.
Și orădeanul Jakabffy Csongor s-a arătat de acord cu Jacan: aparent, spune cetățeanul ce vorbea ca un specialist, scopul Regulamentului este într-adevăr încasarea de bani suplimentari, deși primarul Bolojan a dezmințit de mai multe ori acest lucru. Edilul spune că se vrea generarea de anumite comportamente ale proprietarilor din centrul istoric.
Suculent în alocuțiune a fost și Lucian Blană (foto), un bărbat de 35 de ani care susținea că a venit în premieră la o asemenea dezbatere publică. Orădeanul a luat-o în șuturi pe arhitectul-șef Adriana Lipoveanu, căreia i-a aruncat în față exemplele de clădiri neconforme din oraș. Potrivit lui Blană, toate exemplele negative sunt fix oglindirea modului în care administrația Bolojan lucrează de 10 ani. „Dumneavoastră dați exemple de construcții care au fost autorizate în ultimii câțiva ani. E stalinism să obligați pe oameni să facă ceva împotriva voinței lor cu proprietatea lor. Forțarea mâinii, dictatură…”, a declarat cetățeanul, extrem de pornit din cauza propunerii Executivului municipal.
Crina Bondici, o femeie așezată aproape față în față cu liderul PNL Bihor a solicitat ca Ilie Bolojan să-i răspundă punctual la fiecare întrebare, însă edilul nu a dorit să intre în dialog, cerând ca vorbitoarea să își epuizeze mai întâi toate nelămuririle. Orădeanca s-a interesat de temeiul legal pe care se bazează intenția de obligare la supraînălțare sau demolare. Căci, așa cum și bihorstiri.ro a observat și scos în evidență (link), în textul proiectului de Regulament scrie clar: clădirile descoperite ca fiind neconforme cu aliniamentul stradal sau cu regimul de înălțime sunt subiect de demolare sau completare cu nivel(e). La fel, Bondici s-a referit la viitorul studiu de fezabilitate pe care Primăria intenționează să-l comande. „Cum credeți că un studiu de fezabilitate va putea să convingă oamenii ce anume este mai bine pentru ei? Dvs. nu vorbiți deloc despre aspectul că în clădiri sunt familii, suflete. Puneți căruța înaintea boilor: nu aveți niciun studiu la baza acestei propuneri de regulament. Lăsați aprecierile cu privire la care sunt clădirile care ar trebui supraimpozitate la latitudinea Arhitectului-șef care, din câte înțeleg, nu are studii de specialitate”, a tunat femeia, criticând acel „areal restrâns” (cel ce va fi stabilit în așteptarea studiului). De asemenea, primarul Bolojan a fost acuzat că îi obligă pe oameni să facă ce vrea el, iar dacă nu se întâmplă așa „atunci îi forțați să plece, să vândă, să se asocieze”.
Aici deja, întâiul gospodar a intervenit pentru a nega vehement că vor fi făcute demolări. Cu toate că în textul proiectului de Regulament apare clar această ipoteză. „Nu se va demola nimic. Demolările, când se fac, se fac pentru interesul public (pentru poduri, drumuri). Acele posibile demolări, care nu fac obiectul acestui regulament, presupun proiecte de investiții. Acest Regulament nu are legătură cu demolări și nici cu intenții ale Primăriei de a face demolări. Vrem doar un impozit suplimentar care să genereze anumite comportamente în centrul istoric. Nu strică, pentru câteva imobile, să facem o analiză cost/beneficiu; nu-i va obliga la nimic pe proprietari, dar va arăta ce pot câștiga cetățenii. Dacă nu vor, pot rămâne așa, dar Primăria nu-i va trata la fel de prietenos”, a declarat Ilie Bolojan cu referire la cota suplimentară de 50% a birului pe proprietate. Totodată, edilul liberal a calificat drept „năzbâtii interpretate forțat” cele aduse în discuție de Mircea Jacan, care vorbea și el despre situația în care nu e clar ce se poate întâmpla, de exemplu, pe străzi pe care sunt blocuri și cu 4 și 8 sau 10 etaje.
Deloc înțelegător s-a manifestat și medicul Zeno Munteanu (foto). Acesta a preferat să nu aprofundeze majorarea cu câțiva zeci de lei pe an a birului pe propretate, ci să meargă pe linie constituțională. „Cum e cu egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor? Nu-i puteți ridica sau coborî pe cetățeni în funcție de niște aspecte subiective. Proprietatea privată e ocrotită prin lege (posesie, dispoziție și folosință)!”, a spus Munteanu de la microfonul de la masa ovală a consilierilor locali. În opinia acestua, doar samsarii imobiliari vor fi bucuroși, ei urmând să vâneze proprietarii de clădiri „neconforme”. De asemenea, că tot se bătea monedă pe respectarea regimurilor de înălțime, doctorul a vrut să știe „cine e pilosul” care ridică un imobil impozant pe str. Petru Rareș, fiind clar că clădirea va fi mult mai înaltă decât majoritatea caselor de acolo. Cu explicații foarte timide din partea arhitectului-șef Lipoveanu, primarul Bolojan a stins polemica chemându-l pe dr. Munteanu la sediu pentru a i se da toate informațiile privind acel șantier. Cât despre invocarea Constituției, șeful Primăriei a dat asigurări că „nu are nimeni nimic cu proprietatea garantată”; „doar că ea nu e scutită de impozite”, iar „cât timp legea permite facilități sau supraimpozitări, Consiliul Local are dreptul să adopte astfel de politici”. Pe de altă parte, în mod clasic, capul administrației locale le-a transmis celor ce ar putea fi nemulțumiți că „orice cetățean care se consideră nedreptățit poate apela la Justiție”.
La dezbatere, pe lângă câțiva zeci de cetățeni, au participat și reprezentanții USR Bihor (președintele Cristian Rusu și Andrei Popa), aceștia așteptând răspunsuri la cele depuse în scris la Municipalitate. De asemenea, au venit la dscuție consilierii locali Kecse Gabriella și Kirei Melinda (UDMR), respectiv Liviu Sabău Popa (PSD) și Florin Marinău (PNL). A asistat și confidenta primarului Ilie Bolojan, Anca Grama (purtător de cuvânt al Primăriei). Și interesantă a fost prelegerea favorabilă supraimpozitării făcută de liderul PPMT Bihor, Csomortanyi Istvan (foto).
Cândva acerb adversar al măsurilor de tip ceaușist (după cum chiar el spunea în conferințele de presă în care critica intenția de a demola o parte a străzilor Avram Iancu și Sucevei), liderul filialei județene a partidului nășit de Tokes Laszlo i-a criticat pe cei ce se lamentează la citirea regulamentului propus și a spus clar: „Nu avem altă scăpare decât să facem ceva” (pentru ca centrul istoric să capete un aspect unitar). Totuși, sub privirile colegului său, Zatyko Gyula, lider regional al PPMT și sfetnic al primarului Ilie Bolojan pe chestiuni ce țin de maghiarime, Csomortanyi a dat glas și unei nemulțumiri: „Este inadmisibil ca o măsură ce va afecta mii de clădiri din Oradea să fie tratată superficial, pe doar câteva pagini de Regulament!”.
Primarul Oradiei a oprit dezbaterile menționând că mai urmează ca și aleșii locali să se pronunțe pe marginea propunerii. De parcă ar fi șanse ca taciturnii din grupul PNL să nu ridice mâna la comanda președintelui județean al partidului. Va urma apoi comandarea studiului de fezabilitate, care ar trebui finalizat încă în acest an. După care va fi liberă calea spre notificarea cetățenilor descoperiți în „ilegalitate”, respectiv spre emiterea deciziilor de supraimpozitare. Însă, totul este pentru ca proprietarii să scape de „orbire” și să conștientizeze ce mult bine le vrea administrația Bolojan.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0