Reîntregire în 2 trepte: Guvernul Ponta dă bani bugetarilor în iunie și în decembrie

În prima ședință de după învestire (luni, 8 mai), Guvernul Ponta a stabilit modul în care bugetarii din România își vor primi înapoi procentele salariale pe care încă nu le-au reprimit după tăierea din 2010. Astfel, oamenii se pot aștepta la o restituire în doi timpi: în iunie (8%) – luna alegerilor locale, respectiv decembrie 2012 (restul – imediat după alegerile generale). Ministrul Finanțelor, Florin Georgescu (foto), a precizat la finalul ședinței de azi că în luna decembrie toţi bugetarii afectaţi de reducerile salariale vor reveni la salariul nominal din luna iunie 2010. Georgescu a explicat că prin această reîntregire în două trepte anvelopa salarială negociată cu finanțatorii externi nu va fi depăşită. Pentru a se da drumul la prima tranșă de bani în plus pentru bugetari, urmează semnarea Scrisorii de Intenţie şi a Memorandumului Tehnic de Înţelegere (al doilea Memorandum Suplimentar) aferent Acordului de tip preventiv încheiat de România cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 10 = 14