Actualizat aprilie 19th, 2025 1:43 PM
dec. 16, 2017 Florin Coman Actualitate 0 1462 vizualizari
Program strict, respectat cu stricteţe, sâmbătă (16 decembrie), ziua în care fostul monarh Mihai I este înmormântat.
Trenul Regal a sosit în Gara din Curtea de Arges la ora 17:30, după ce a parcurs drumul de la Bucureşti, cu încetiniri prin toate staţiile CFR din cale. Sicriul în care călătoreşte trupul neînsufleţit al Regelui este păzit de militari de la Brigada 30 Gardă, care vor preda sicriul şi crucea altor militari, pe peron. Catedrala din Curtea de Arges este locul în care Mihai I îşi va dormi somnul de veci, alături de soţia lui, Regina Ana. Slujba de înhumare e prevăzută a începe la ora 17:50, în Catedrală, şi va fi oficiată de IPS Mitropolitul Nifon, Arhiepiscop al Târgoviştei şi Exarh Patriarhal, IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului şi IPS Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale alaturi de un sobor de preoti. In Catedrala va intra doar Familia Regala română. De precizat că la evenimentul de azi au venit reprezentanţi ai familiilor regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franta, Prusia, Italia si Portugalia. De asemenea, conform presei centrale, au venit şi trimişi ai familiilor imperiale din Rusia, Austria si Germania, dar îl omagiază pe Regele Mihai şi Familia Mare Ducala de Baden, Familia Regala de Wurttemberg si Familia Princiara de Ligne. Potrivit desfăşurătorului evenimentului de înmormântare, sicriul cu ultimul rege al României va fi coborât în criptă la ora 18:40, moment în timpul căruia vor fi trase 21 de salve de tun, respectiv vor fi intonate Imnul National si Imnul Regal.
Regele Mihai I a decedat la Aubonne, în Elveţia, în ziua de 5 decembrie 2017 după o lungă luptă cu o boală gravă. Avea 96 de ani.
foto – Dan Mihai Bălănescu
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 19, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0