Actualizat aprilie 9th, 2025 12:00 PM
mai 10, 2015 Redacţia BihorŞtiri.ro Actualitate 0 1837 vizualizari
10 mai 2015 este ziua în care, în premieră națională după 1990, cetățenii din două localități vecine vor putea să se pronunțe dacă vor sau nu unificare între acestea. Oradea și Sânmartinul ar putea deveni unul și același oraș mare. Pentru că, în continuare, există neclarități în sânul populației cu privire la ce trebuie să se întâmple duminică pentru ca fuziunea să aibă loc, bihorstiri.ro face o schiță a situației.
În primul rând, trebuie știut că voturile nu se cumulează. Sunt 2 referendumuri care se organizează simultan, în Oradea și în Sânmartin. Conform legii, pentru ca această consultare a populației să fie validă este necesară o prezență la urne de cel puțin 30% dintre cetățenii cu drept de vot. Adică de CÂTE 30% din populația cu drept de vot. Asta înseamnă că aproximativ 60.000 de orădeni și ceva peste 3.000 de sânmartineni trebuie să peargă să voteze. Dacă cvorumul nu se realizează în una dintre localități, Referendumul eșuează chiar dacă acolo unde se atinge pragul obligatoriu majoritatea voturilor sunt „Da”. De asemenea, e nevoie de vot majoritar pozitiv („Da”) în ambele localități și în cazul în care cvorumul e atins și la Oradea, și la Sânmartin. Altfel spus: dacă va fi cvorum peste tot, dar, de exemplu, orădenii votează mai mult „Nu” decât „Da”, Referendumul pică. Chiar dacă în Sânmartin rezultatul este favorabil unificării. Așadar, cei care susțin unificarea administrativă între cele două localități trebuie să meargă la vot și să pună ștampila pe „Da”. Cei care nu susțin fuziunea pot face două lucruri: să meargă la secția de votare și să aleagă răspunsul „Nu” (dar să știe că astfel contribuie la realizarea cvorumului) sau pur și simplu să ignore acest Referendum.
Cetățenii vor fi așteptați la secțiile de vot tradiționale, cu cărțile de identitate. Inclusiv cei care au flotant de Oradea au dreptul de vot. Pentru urna mobilă, solicitările pot fi trimise și azi secțiilor de votare pe raza cărora domiciliază cetățenii nedeplasabili. Persoanele internate în spitale, respectv deținuții și arestații preventiv, au putut semnala până ieri intenția de a vota. Pe listele suplimentare de la secții vor apărea cetățenii care au votat cu ajutorul urnei mobile și persoanele care și-au schimbat domiciliul în ultima zi (deci care nu avea încă cum să apară pe lista permanentă a noii secții de votare). Scrutinul pro sau contra unificării a început la ora 7. Urnele vor fi deschise până la ora 23.
iun. 13, 2016 0
iun. 05, 2016 0
iun. 02, 2016 0
mai 16, 2016 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0