Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
iul. 29, 2024 Adrian Popa Actualitate, Învăţământ 0 832 vizualizari
Prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, rectorul Universității din Oradea, se numără, începând de vineri 26 iulie 2024, printre vicepreședinții Consiliului Național al Rectorilor.
La lucrările Consiliului Național al Rectorilor, care au avut loc la Cluj-Napoca, în zilele de 26 și 27 iulie 2024, au fost prezenți rectorii a 65 de universități românești, membre ale Consiliului, ministrul Educației, Ligia Deca, și reprezentanți ai unor instituții de profil, precum: ARACIS, CNCFIS, Ministerul Cercetării etc.
În cadrul lucrărilor Consiliului, găzduite de UTCN Cluj-Napoca, fostul ministru al Educației, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, a fost reales în funcția de președinte al CNR.
Mandatul noii conduceri a Consiliului Național al Rectorilor, din care face parte și rectorul Universității din Oradea, are o durată de cinci ani.
„Votul pe care l-am primit din partea colegilor mei, rectori din toată țara, reprezintă o recunoaștere, la nivel național, a rezultatelor deosebite obținute de Universitatea din Oradea în ultimii ani”, a declarat prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău.
Programul întâlnirii Consiliului Național al Rectorilor a cuprins și dezbateri pe teme de actualitate privind învățământul superior. Printre subiectele discutate s-au numărat: noile prevederi legislative privind studiile doctorale, standardele minimale propuse de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), componența comisiilor de specialitate și a Consiliului General CNATDCU, fondurile europene dedicate învățământului superior și cercetării științifice, inclusiv cele destinate modernizării infrastructurii universitare, actele normative relevante în lucru sau în dezbatere publică, învățământul dual etc.
nov. 12, 2024 0
oct. 24, 2024 0
oct. 21, 2024 0
oct. 09, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0