Actualizat aprilie 18th, 2025 11:32 PM
mai 29, 2018 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 3607 vizualizari
Cu forţe proaspete după minivacanţa de Rusalii, liberalii bihoreni şi-au etalat iar forma maximă lipsind de la şedinţa ordinară convocată pentru marţi, 29 mai, a Consiliului Judeţean (CJ). Toţi aleşii PNL au fost absenţi, vicepreşedintele Ioan Mang (PSD) spunând la finalul scurtei întruniri din sala mare că este, probabil, un „record naţional” şi că, indiferent de ce vor explica şi invoca, liberalii sunt absenţi nemotivat. Liderul social-democrat susţine că, de fapt, grupul PNL a lipsit in corpore deoarece unul dintre membrii săi nu se află în judeţ, deci nu putea veni la şedinţă. Prin urmare, pentru ca Puterea formată din PSD / UDMR şi ALDE să nu aibă cu un vot mai mult, Opoziţia a ales să continue boicotul. Cu atât mai mult cu cât pe Ordinea de Zi a fost şi clasicul subiect al validării mandatului social-democratului Adrian Szatmari, cel care încă nici acum nu a putut să îşi preia rolul de consilier judeţean. Acesta a şi dat în judecată PNL, câştigând în primă instanţă, Tribunalul Bihor hotărând că este obligatorie validarea sa. Se pare că PNL a făcut recurs. Conform celor declarate de Ioan Mang, ziua procesului de la Curtea de Apel Oradea va fi 8 iunie, zi în care, speră preşedintele PSD Bihor, şi această instanţă îi va da câştig de cauză lui Szatmari, obligând definitiv şi fără drept de apel la validarea mandatului său de ales.
Vicepreşedintele Mang le-a transmis liberalilor că cei de la PSD / ALDE / UDMR nu vor ceda în faţa unor presiuni de acest tip şi consideră că ceea ce face acum filiala bihoreană condusă de Ilie Bolojan este o „greşeală politică, ca să nu spun prostie (politică)”.
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 18, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0