Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
ian. 20, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 1272 vizualizari
În cursul zilei de luni, 18 ianuarie, Partidul Social Democrat a organizat o conferință de presă în care a prezentat situația reabilitării termice a blocurilor de locuințe din Oradea.
Astfel, purtătorul de cuvânt al PSD Bihor, Adrian Madar a arătat că din cele peste 2.000 de blocuri existente în municipiu (construite după proiecte elaborate înainte de 31 decembrie 2005), din 2016 până în prezent, Primăria a finalizat un singur bloc, 2 au termen de execuție depășit, 8 sunt în execuție, iar 36 sunt în licitații de atribuire.
„Cele 47 de blocuri sus amintite fac obiectul unor proiecte de reabilitare prin fonduri europene, care însumează 28,277,923 lei, din care 15,933,165 lei fonduri europene nerambursabile (reprezentând 56% din total), 4,793,236 lei contribuția municipalității (reprezentând 17% din total) și 7,551,522 lei contribuția asociațiilor de proprietari (reprezentând 27% din total). Până acum nu s-au primit bani europeni, datorită întârzierii lucrărilor.
Singurul bloc finalizat a fost la un preț de 518 lei pe mp utili, din care 290 de lei pe mp utili vor fi acoperiți din bani europeni, iar 228 lei pe mp utili din banii noștri (ai orașului și ai asociațiilor de proprietari).
În ritmul lucrărilor din ultimul ciclu financiar (2014-2020), Oradea nu va finaliza reabilitarea termică a blocurilor nici în 200 de ani utilizând DOAR bani europeni!
Spre comparație, în Sânmartin sunt 36 de blocuri, din care Primăria a reabilitat 10 în ultimii 2 ani și jumătate.În acest ritm, în următorii patru ani toate blocurile din Sânmartin ar putea fi reabilitate termic.
La reabilitarea unui bloc, bugetul local al comunei participă cu 90% iar asociațiile de proprietari cu 10%.
Prețul cel mai mare cu care s-au reabilitat blocurile nu a depășit 330 de lei pe mp utili.
Astfel, pentru apartamente cu aceeași suprafață la Oradea (pe fonduri europene) cetățenii plătesc de 4 ori mai mult decât cei din comuna vecină.
Legat de afirmația că în Oradea nu este posibilă atribuirea directă către firme proprii ale Primăriei pentru că blocurile sunt reabilitate din fonduri europene, facem următoarele observații:
– Legea achizițiilor publice permite încredințarea directă a lucrărilor de reabilitare termică către firmele proprii ale Primăriei, dacă acestea lucrează minim 80% cu Primăria care o deține; astfel, modelul de la Sânmartin este perfect legal;
– Vom solicita comunicarea de către Primăria Oradea a actului normativ care interzice participarea la licitațiile publice organizate pentru reabilitarea termică a blocurilor a firmelor deținute de Primărie – dacă finanțarea este asigurată prin fonduri europene – și vom face cunoscut publicului răspunsul primit.
În concluzie, observăm cu îngrijorare că în spatele discursului triumfalist referitor la susținerea intereselor cetățenilor, în fapt se ascunde un eșec răsunător.
Primăria Municipiului Oradea este nepăsătoare la faptul că zecile de mii de locatari continuă să plătească facturi mari la întreținere în blocuri ineficiente energetic, pretextând soluții ridicole care ar duce la rezolvarea problemei în 200 de ani!
În viziunea Partidului Social Democrat, prioritățile orădenilor sunt reducerea facturilor la întreținere și îmbunătățirea confortului termic, prin reabilitarea termică și estetică a blocurilor și nu proiectele megalomanice unde se cheltuie cu frenezie resursele limitate ale orașului”, se arată într-un rezumat al conferinței de presă, transmis printr-un comunicat de Biroul de Presă PSD Bihor.
nov. 21, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0