Anunțată încă din 2011 (de către viceprimarul Gheorghe Carp) ca fiind absolut necesară pentru că și-a depășit perioada normală de funcționare, reabilitarea podului (foto) din centrul Municipiului Oradea va mai trebui să aștepte. Primarul Ilie Bolojan a declarat ieri pentru bihorstiri.ro că lucrările respective nu vor avea cum să fie demarate prea curând și asta mai ales din cauza faptului că se întârzie semnarea finanțării Planului Integrat de Dezvoltare Urbană. Astfel, șeful administrației locale spune că, înainte de orice altă lucrare amplă în zona centrală, va trebui refăcut sistemul de canalizare și conducte subterane. După cum se știe, acestea ar urma să fie demarate în preambulul implementării proiectului amplu de pietonalizare a zonei Piața Unirii/Piața Ferdinand. Bolojan spune că decizia conducerii Municipiului Oradea înclină în direcția amânării reabilităii podului de lângă Primărie până când și reamenajarea zonei centrale va fi pe rol. Legat de temerile cum că Podul Ferdinand ar fi periculos tocmai pentru că nu mai fusese reabilitat de mulți ani, șeful Municipalității pare foarte liniștit: „Astea-s povești!”. Precizăm că Primăria Oradea a publicat în luna noiembrie pe site-ul elicitatie.ro anunțul de cerere de ofertă privind reabilitarea podului din Piața Unirii. Potrivit celor apărute pe acel portal, Municipalitatea era dispusă să investească până la 2,269 milioane lei pentru realizarea obiectivului.