Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
sept. 15, 2023 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Cultură 0 1106 vizualizari
Reabilitarea Cetății Oradea continuă cu zidurile acesteia, care vor fi reabilitate și restaurate pe fonduri europene, respectiv prin Programul Regional Nord – Vest 2021 – 2027. Este vorba de consolidarea și restaurarea zidurilor Bastionului Aurit și a curtinei estice.
După aprobarea indicatorilor tehnico-economici în ședința Consiliului Local din această săptămână, Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI) din cadrul Primăriei Oradea a depus proiectul spre finanțare.
Valoarea totală a investiției „Reabilitarea, restaurarea și refuncționalizarea zidurilor Cetății Oradea în vederea introducerii în circuitul turistic: Cetatea Oradea – Centru multicultural și multiconfesional european – etapa a V-a. Consolidarea și restaurarea zidurilor Bastionului Aurit și a curtinei estice” este de 16,4 mil lei (cu TVA inclus), durata de execuție a lucrărilor fiind de 24 de luni.
„Proiectul vizează consolidarea structurală, conservarea și restaurarea zidurilor bastionului și cazematelor. După realizarea investiției, Bastionul Aurit va fi introdus în circuitul perimetral al cetății, format momentan din aleile de rond ale bastioanelor Bethel și Ciunt. Totodată, se dorește introducerea acestuia în circuitul cetăților medievale din Transilvania, care include cetățile restaurate de la Ardud, Bologa, Alba Iulia, Făgăraș, Deva, Hunedoara, Râșnov și altele”, a precizat Mihaela Neag, director adjunct al DMPFI.
Lucrările de reabilitare vizează o suprafață de 1.613 mp (Bastionul Aurit) și de 345 mp, (curtina estică).
Investiția va presupune și crearea de noi spații verzi, plantarea de gazon și dotarea cu mobilier urban.
Lucrările de restaurare vor cuprinde: consolidări și restaurări ale paramentului de piatră, plombări, refacerea muchiei bastionului, consolidări ale brâului median al bastionului, restaurări ale parapetelor, completări la arcade, arce și bolțile cazematelor, refacerea pavajului celor două cazemate, protecția coronamentelor zidurilor prin plantarea de vegetație joasă, amenajarea platformei bastionului.
Totodată, pentru realizarea pedagogiei muzeale, respectiv pentru promovarea acestui patrimoniu imaterial vor fi achiziționate și montate în zona cazematelor terminale digitale outdoor profesionale.
În mare parte bastioanele și curtinele cetății s-au păstrat în starea de conservare în care le-a preluat municipalitatea la sfârșitul anilor 1990.
„De-a lungul timpului, prin fonduri europene au fost depuse și semnate 5 contracte de finanțare, din care 4 au fost deja implementate. Valoarea acestora este în sumă totală de 105.655.629 lei. Dintre acestea, trei contracte au fost finanțate prin Programul Operațional Regional și un contract pe HU-RO. La finalul anului trecut a fost semnat și cel de-al cincilea contract de finanțare pe PNRR, în valoare de 12.594.303 lei (peste 2 milioane de euro)”, a explicat directorul adjunct DMPFI, Mihaela Neag.
nov. 08, 2024 0
oct. 30, 2024 0
oct. 18, 2024 0
aug. 21, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0