Răzmeriță în PNL Bihor: Vicepreședinta Varga cere demisia președintelui Bolojan!

Scandal în PNL, și la nivel local, după pierderea usturătoare a alegerilor locale de către filiala condusă de secretarul general Ilie Bolojan, care și-a și dat demisia din această funcție. Se pare, însă, că renunțarea de către primarul orădean la funcția centrală nu o mulțumește pe fosta ministră Lucia Varga, ex-șefă a Organizației de Femei (OF) la nivel național a PNL și încă deputat în funcție. Aceasta îi cere acum demisia lui Bolojan din postul de președinte de filială, funcție despre care Varga (foto) spune că edilul și-a făcut-o cadou după alegerile locale din acest an.
Extrem de dură la adresa celui pe care, cel puțin pe față, a început să îl conteste doar înainte de stabilirea listelor cu candidații filialei bihorene a PNL (listă pe care ea nu a apărut nici măcar pe un loc neeligibil), Lucia Varga spune acum despre Ilie Bolojan că ar trebui să își anunțe demisia de onoare după ce PNL Bihor a „pierdut rușinos alegerile” parlamentare. Deputatul face referire la declarațiile făcute ieri de șeful PNL Bihor, în conferința de presă în care a analizat rezultatul scrutinului din 11 decembrie, și observă că „actuala conducere spune că PNL Bihor este o filială performantă, sfidând bunul simț și arătând o accentuată indiferenţă faţă de evidenţa politică actuală”.
Așa cum a făcut și în toamnă, când a intrat în direct la Antena 3 și a relatat cu dărnicie despre cum a procedat președintele Bolojan pentru a alăcuti listele cu candidații – înlocuind, cică, „democrația din partid cu dictatura” – Varga transmite că liderul filialei bihorene „a făcut personal nominalizarile pentru Senat și Camera Deputaților după bunul lui plac, fără a exista o competiție care să asigure egalitatea de șanse colegilor care și-au depus candidaturile pentru funcția de parlamentar”. În aceste condiții, fostul ministru delegat (care și-a găsit loc pe o listă din județul Constanța) spune că este necesară o urgentă demisie de onoare a liderului.
„Sper ca acest cuvânt, onoare, să nu fie unul necunoscut de dl. Bolojan”, scrie Lucia Varga, cea care ține să precizeze că PNL Bihor a fost mult mai de succes în epoca în care la conducere a fost Cornel Popa. Cel care, se știe, a susținut-o mereu (și) pe Varga, fostul președinte al CJ Bihor fiind și el la un pas să nu apară pe lista partidului la aceste alegeri generale. „Sub vechea conducere, PNL Bihor a adus prosperitate județului, sub conducerea dlui Bolojan nicio primărie liberală nu are nici măcar o posibilitate de dialog cu actuala conducere a Consiliului Județean Bihor”, mai precizează, oarecum ambiguu, ex-președinta OF a PNL.
Lucia Varga crede că, pentru ca liberalii bihoreni să revină „la valorile liberale care caracterizau aceasta organizație – democrație, meritocrație și egalitate de șanse”, este nevoie de „o conducere interimară, formată din oameni care nu s-au compromis, din oameni care care au demonstrat performanţă electorală și care să asigure organizarea în maximum 2 luni a alegerilor interne în fiecare organizație locală și la nivel de filială”. Aleger care, de altfel, au fost deja anunțate de președintele Ilie Bolojan.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 + 2 =