Conform unui comunicat de duminică al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Bihor, s-a acţionat pe drumurile publice și în localurile cu program prelungit, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi linişte publică. IPJ informează că au fost legitimate 1.876 de persoane, au fost controlate 15 cluburi și discoteci şi au fost aplicate 338 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 101.639 lei. Printre cele mai amendate nereguli constatate și amendate se numără, din nou, cele care încalcă legislația rutieră. 314 asemenea cazuri au fost depistate. De asemenea, polițiștii au descoperit 7 șoferi care conduceau sub influența băuturilor alcoolice, iar 171 au apăsat prea tare pedala de accelerație. Un număr de 61 de amenzi au fost date pentru nerespectarea prevederilor privind portul centurii de siguranţă, iar 3 conducători auto au fost prinși depășind neregulamentar. Tot în cele două nopți de razie, au fost confiscaţi cinci metri cubi de lemne fără documente justificative și au fost reţinute 11 permise de conducere, respectiv 7 certificate de înmatriculare. Pentru câteva imagini de la razie accesați galeria foto atașată.