Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 28, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1298 vizualizari
Primarul Ilie Bolojan a reacționat la cele apărute în presă legate de neavizarea de către Consiliul Concurenței (CC) a proiectului privind zona unitară de încălzire din Municipiul Oradea. Având în vedere că toată tevatura se rotește în jurul ideii de monopol, care ar contraveni principiilor stipulate prin Legea 325, care promovează concurența, edilul orădean spune că, dacă e să ne gândim așa, înseamnă că toate serviciile publice ar trebui desființate deoarece ele nu fac altceva decât să practice un fel de „monopol” pe piață, fie că este vorba despre apă/canalizare, fie că este vorba despre încălzire centrală. Mai mult, Bolojan consideră că, din motive obscure, în cazul Oradiei, forul condus de Bogdan Chirițoiu (foto) a folosit o măsură dublă în condițiile în care există ale municipii (ex.: Craiova) în care același tip de hotărâre de Consiliu Local nu a fost neavizată. În altă ordine de idei, primarul Ilie Bolojan sesizează că acum, cu puțin timp îaninte de alegerile locale, forul de la București își face simțită prezența și la Oradea, deși până acum CC nu s-a mai sesizat în privința deciziilor legislativului local. În opinia șefului administrației locale orădene, neavizarea de către CC este rezultatul unor reclamații trimise la București de „niște binevoitori”. Potrivit edilului liberal, acest for ar trebui să își facă datoria, nu în privința serviciilor publice (care beneficiază de o reglementare clară), ci în domeniul serviciilor monopoliste nereglementate precum cimentul și combustibilii. Primăria Oradea este dispusă să clarifice cu CC toate problemele legate de zona unitată de încălzire, iar Bolojan spune că aceste frecușuri nu afectează nicicum derularea procesului de modernizare a CET în vederea conformării la normele de mediu impuse de Uniunea Europeană. Primarul consideră că CC dă dovadă de lipsă de logică și de consecvență și menționează că, potrivit acestui tip de gândire, spre exemplu Compania de Apă Oradea nu ar mai trebui să aibă contractare directă în cadrul proiectului Aparegio. „Uniunea Europeană ne-a impus să avem un singur operator”, adaugă Ilie Bolojan, lăsând să se înțeleagă că este aceeași situație și în cazul Electrocentrale Oradea, respectiv a zonei unitare de încălzire. Iar pentru a-i înțepa și el pe cei de la CC, edilul-șef spune că au o activitate fără prea mari rezultate: „În afară de niște declarații de presă și de niște amenzi care apoi sunt contestate n-am văzut ceva. Constat asta cam de 20 de ani!”. Pentru a mai accentua o dată importanța modernizării CET, primarul Bolojan a precizat: „Dacă acest proiect nu se face, să vedeți ce se va întâmpla peste 2 – 3 ierni…”.
Bolojan – mincinos. Boloș să-și dea demisia!
Miercuri, 28 martie, la o zi după aceste replici ale edilului din Piața Unirii, liderul Mișcării Verzilor Democrat Agrarieni (MVDA) Bihor, Horea Vușcan, l-a făcut mincinos pe față pe primar, neîncrezător în declarațiile acestuia legate de obligativitatea existenței unui operator unic. „Tovarășul Ilie Bolojan este un mincinos! Vreau să văd acea hârtie de la Uniunea Europeană prin care se spune că în Oradea trebuie să fie monopol”, cere tânărul răzvrătit, menționând că își va cere scuze dacă această cerință invocată este reală. În același timp, considerându-l „arhitectul întregului sistem de termoficare” și persoana care stă „în spatele acestei bombe cu ceas”, Vușcan îi cere lui Marcel Boloș (directorul Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională) să demisioneze. Motivul: tot chestiuni legate de concurență. „Atunci când am atacat pentru prima oară hotărârea de CL și povesteam despre imposibilitatea de a impune o zonă unitară, un monopol, toată lumea spunea că nu am dreptate. CC confirmă că orice articol din Legea 325 trebuie interpretat în sensul adoptării legii: promovarea concurenței și restrângerea ariilor de monopol”, relatează Horea Vușcan, aparent foarte mulțumit de modul în care a interpretat prevederile legale. De asemenea, președintele MVDA Bihor susține că nici experții aduși recent în sala mare a Primăriei pentru a explica proiectul de modernizare nu au fost convingători. Deși primarul a spus clar că proiectul nu este afectat, Vușcan susține că decizia de neavizare de către CC a hotărârii privind zona unitară de încălzire face automat ca oamenii să poată opta pentru orice fel de sistem termic pentru locuințele lor. Iar dacă acest lucru se va întâmpla, cetățenii montându-și microcentrale, pompe de căldură sau alte sisteme, nu va mai fi nevoie de un CET la dimensiunile cerute acum de Primărie. În acest caz, centrala „nu va lucra la capacitatea maximă și toate calculele economice ale Municipalității, chiar și trase de păr, nu mai sunt actuale”, spune Vușcan. Acesta a mai declarat că nu se poate construi „în mod ilegal” o strategie pentru oraș și consideră că explicațiile lui Bolojan, cum că în Craiova este aceeași hotărâre de consiliu local adoptată, sunt puerile.
oct. 23, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
iul. 10, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0