Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
feb. 09, 2018 Florin Coman Actualitate, Auto 0 1293 vizualizari
Dezinformarea dintr-o parte a presei, privind eventuale noi reguli privind situaţia în care un şofer e prins la volanul unui autovehicul care nu e cu ITP la zi, este înfierată de Registrul Auto Român (RAR). Acesta respinge informațiile potrivit cărora ar fi pe rol introducerea unei prevederi legale prin care posesorii de autovehicule care au ITP suspendat sau expirat, respectiv înmatricularea suspendată, să fie pasibili de închisoare prin întocmiea unui dosar penal. „RAR precizează că nu a avut niciodată și nici nu are în vedere o astfel de inițiativă, deoarece normele legale în vigoare prevăd clar că abaterea menționată mai sus reprezintă contravenție sancționată doar prin amendă (ca sancțiune principală) și puncte de penalizare (ca măsură complementară). Așadar, spre exemplu, în cazul în care un autovehicul este oprit de poliție în trafic și se constată că are ITP expirat, pe lângă sancțiunea principală și cea complementară se dispune și reținerea certificatului de înmatriculare, fapt ce va atrage după sine, începând cu 20 mai 2018 și suspendarea înmatriculării, fără consecințe de natură penală”, se arată într-un comunicat transmis vineri, 9 februarie. Prin urmare, în continuare, imediat ce posesorul autovehiculului se prezintă la stațiile ITP autorizate și obține ITP valabil, se ridică automat și suspendarea dispusă asupra înmatriculării.
foto – cars.ro
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0