Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 31, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 1462 vizualizari
Minivacanţă cu sejur activ în Pădurea Craiului, alături de peste 150 de practicanți ai escaladei din țară și străinătate. La aşa ceva vă cheamă Centrul Pentru Arii Protejate și Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor, evenimentul derulându-se de azi (31 mai). Lazuri Climbing Fest este descris drept „un festival de escaladă, o oportunitate oferită practicanților acestui sport cât și celor care își doresc să vadă ce înseamnă cățărarea liberă”, o acţiune care „se adresează deopotrivă cățărătorilor și iubitorilor de munte, aducând laolaltă pentru trei zile cățărători cu experiență și începători în ale escaladei”. Urcarea pe peretele muntelui are loc în zona Văii Lazurilor, în apropierea Peșterii cu Cristale din mina Farcu, acolo unde au fost echipate 48 de trasee (cu posibilitate de a mai fi amenajate altele noi).
„Pe lângă escaladă, pe parcursul celor 3 zile ale festivalului vor fi organizate și alte activități. Amintim dintre acestea, atelierele de escaladă pentru copii, proiecția de film de escaladă, serile la foc sau posibilitatea de a vizita peșterile turistice din zonă (Peștera cu Cristale din mina Farcu și Peștera Meziad), existând și o tombolă cu premii atractive oferite ce CAMP și Alpin Expe Mountain Shop. Agenția de Management al Destinației Bihor s-a implicat în organizarea acestui eveniment, prin susținerea amenajării zonei și organizarea evenimentului, luând în considerare faptul că turismul de aventură în destinația Pădurea Craiului are un potențial mare de dezvoltare, zona rămânând atractivă în viitor pentru mulți practicanți de escaladă. Astfel considerăm foarte importantă dezvoltarea de evenimente în cât mai multe destinații turistice din Bihor, multe dintre ele fiind aproape necunoscute”, transmite Paul Iacobaş, preşedinte al CAPDD. De altfel, Centrul a acordat suport financiar și logistic acestui eveniment. „Contribuția CAPDD Bihor este asigurată în cadrul proiectului Pădurea Craiului – un loc mai bun de vizitat, un loc mai bun in care sa trăiești, finanțat prin intermediul programului Green Entrepreneurship, o inițiativă comună a Romanian American Foundation și Fundația pentru Parteneriat”, precizează Iacobaş.
Pe perioada festivalului, toți participanții vor beneficia de vauchere de reducere pentru vizitarea celor două peșteri pe care CAPDD Bihor le administrează: Peștera cu Cristale din mina Farcu și Peștera Meziad. În timpul festivalului, va exista o zonă de relaxare, amenajată cu sprijinul MinorSwing (hamace), astfel încât timpul petrecut în natură să fie cât mai plăcut. De asemenea, în tabăra de bază a evenimentului situată chiar pe dealul din apropierea Peșterii cu Cristale din mina Farcu vor fi amplasate în cele trei zile, câteva standuri cu produse locale, fiind promovată ideea de turism responsabil prin susținerea comunităților. Siguranța participanților va fi asigurată ca întotdeauna de echipele Serviciului Județean Salvamont Salvaspeo Bihor, care s-a implicat de asemenea în susținerea logistică a amenajării traseelor de escaladă timp de aproape 10 luni facilitând accesul la diverse echipamente necesare pentru amenajatori.
Evenimentul montan are căutare. Până ieri, şi-au confirmat participarea peste 100 de cățărători din mai multe orașe ale țării și din străinătate (Ungaria, Austria, Germania). Organizatorii se aşteaptă ca mulţi pasionaţi de „plimbare” pe peretele muntelui să se înscrie la faţa locului. Pentru primii 50 de participanți care s-au înscris pentru escaladă în cadrul festivalului sunt garantate kituri de festival.
foto – Alexandru Sava
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0