Actualizat noiembrie 16th, 2024 10:49 PM
nov. 16, 2024 Daniel Ardelean Actualitate 0 106 vizualizari
La conferința de presă, organizată la sediul PSD, ministrul Rafila a fost însoțit de liderul județean, Aurel Mohan, și Carmen-Anca Huniadi, medic primar, toți trei vor candida pentru un mandat de parlamentar la alegerile din 1 decembrie, primul în județul Iași iar ceilalți doi în județul Bihor.
Primul subiect abordat de ministrul Sănătății a vizat construcția noului spital de boli infecțioase, realizat în parteneriat cu Primăria Oradea, însă finanțarea este asigurată de minister, care nu a fost menționat pe panoul afișat la intrarea pe șantier, aspect pe care Rafila a ținut să îl amintească, banii fiind alocați prin intermediul PNRR. Cu o suprafață de 50.000 mp, acest spital va fi cea mai modernă unitate din cadrul Spitalului Județean, din care face parte ca și structură.
“Cea mai important caracteristică a viitorului spital, unic la nivel național, va fi flexibilitatea din punct de vedere al numărului de paturi, inclusiv de la ATI, care vor putea fi crescute, în funcție de necesități” a declarat Alexandru Rafila, exprimându-și convingerea, după discuțiile cu reprezentanții firmei executante, că lucrările se vor finalize în termen și până la finele lui 2026 va devein operațional.
Valoarea viitoarei unități spitalicești este de aproximativ 700 milioane lei, iar sursa de finanțare este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență și nu există riscul de a se pierde acești bani. În privința lucrărilor de extindere a secției UPU, ministrul sănătății a afirmat că investiția se va finaliza până la jumătatea anului viitor. În privința comasării celor două spitale care funcționau în Oradea într-unul singur, Alexandru Rafila susține că a fost o idée foarte bună și a susținut-o ca și ministru al Sănătății.
“Această comasare a fost aprobată de Ministerul Sănătăţii, deci structura nouă a Spitalului Judeţean, în această comasare, am agreat-o şi s-a întâmplat asta în timpul mandatului meu. Avem o resursă umană limitată, întotdeauna, şi e bine să concentrăm resursa umană calificată încât să putem oferi întreaga gamă de servicii medicale şi rezultatul acestei comasări a fost că multe structuri administrative au devenit mai eficiente. Şi atunci sigur că această comasare a dus şi la o performanţă medicală şi la una managerială şi la un excedent în veniturile spitalului. Deci e clar că e o abordare raţională care cred că e un bun exemplu, din moment ce noi am susţinut-o şi am aprobat-o la Ministerul Sănătăţii“ a fost de părere Alexandru Rafila.
O componentă a sistemului de sănătate extreme de solicitată, prin natura serviciilor pe care le oferă, secțiile de paliație din spitalele public ar trebui, în opinia ministrului Rafila, să crească capacitatea de la 1.000 de paturi, cât sunt în prezent, la 2.000. Acest număr s-ar adăuga celor 2.000 de paturi care există în unitățile private care oferă servicii pentru persoanele grav bolnave, aflate în stadii terminale.
” Noi, în România, avem un număr total de paturi finanţabile, să zicem 120.000. Nu se pot finanţa mai mult de 120.000 de paturi. Cu o excepţie: paturile pentru paliaţie. Deci cine doreşte să facă îngrijiri paliative poate să vină cu o structură pentru îngrijiri paliative pe care noi o aprobăm şi Casa de Asigurări de Sănătate o finanţează, pentru că la paliaţie nu există această restricţie a numărului total de paturi, tocmai pentru că există nevoia acestui tip de serviciu. Şi sunt mulţi operatori, să ştiţi, Biserica e foarte interesată, Biserica Ortodoxă, dar şi alte culte deschid centre de îngrijire paliative în ultima vreme şi cred că este o foarte bună idée. Avem un proiect prin care în spitalele importante din România să existe o zonă de paliaţie care să poată să facă posibilă îngrijirea pacienţilor aflaţi în stadiile terminaleNoi vrem să venim şi am făcut demersurile de natură administrativă încât să putem să aducem cel puţin încă 1.000 de paturi în spitalele publice pentru îngrijirea pacienţilor aflaţi în stadia terminale ale bolii” a precizat ministrul Rafila.
Un subiect cu impact la nivelul populației, cu precădere în mediul rural, este cel privind serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice sau cu diverse afecțiuni, aceste servicii fiind oferite prijn intermediul serviciilor sociale licențiate, derulate de entități private sau instituții publice. Printre activitățile care ar putea fi incluse în acest tip de servicii se numără serviciile prestate de asistenții medicali, dar însă există unele impedimente privind reglementările actuale legate de competențele asistenților, stabilite în dreptul de liberă practică.
“Avem o politică foarte serioasă în acest sens. Avem un parteneriat cu Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, pentru că aşa cum ştim din exemplele care se pot lua din alte ţări, chiar foarte apropiate, e vorba de exemplu de Ungaria, ele sunt realizate de către asistenţii medicali şi am făcut paşi importanţi înainte pentru ca acest drept de liberă practică al asistenţilor medicali să facă posibilă realizarea acestor servicii de îngrijire la domiciliu” a declarat Rafila.
Pornind de la cazul grav al tânărului decedat la Târgu Jiu, decedat din cauza unei interpretări a legislației, ministrul Sănătății a anunțat că, în sedința de Guvern din 13 noiembrie, a fost adoptată o ordonanță de urgență care va salva vieți. Actul normativ va permite ca în cazurile în care viața este amenințată, copiii să poată fi tratați și în spitalele pentru adulți.
“Trebuie să riscăm pentru a putea salva vieți” a afirmat ministrul Sănătății, considerând că mai există foarte mulți care caută motive de ce nu se poate face un lucru, în loc să caute cum se poate face, mai ales când este în joc viața cuiva.
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 15, 2024 0