Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 26, 2011 Andrei Şandor Actualitate 5 1692 vizualizari
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a reținut patru persoane într-un amplu dosar construit în jurul petrolistului orădean Racz Attila, acuzat de multiple infracțiuni (constituire a unui grup infracţional organizat, două infracţiuni de instigare la evaziune fiscală, spălare de bani şi trafic de influenţă). Inclusiv pe Racz, acuzat și pentru că cerea taxă de protecție. Paguba pe care grupul păstorit de orădean ar fi provocat-o bugetului de stat a fopst evaluată la aproape 16 milioane euro. Potrivit unui comunicat publicat pe portalul DNA, alături de controversatul orădean au mai fost reținuți Ion şi Stelian Livadariu, dar și Dumitru Costache. Aceștia din urmă sunt cercetați pentru constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la evaziune fiscală și spălare de bani. După cum se precizează în comunicatul DNA, activitatea evazionistă a fost realizată „prin persoane interpuse cu un nivel de şcolarizare redus şi fără pregătire în elaborarea unor operaţiuni comerciale în care sunt rulate sume de ordinul milioanelor de euro”. Procurorii arată că scopul grupului infracțional era, practic, vânzarea de motorină tip Euro 5 fără plata accizelor. Iată explicațiile DNA:
Inculpaţii au folosit, în perioada 2009 – 2010, antrepozitul fiscal al SC Texas Grup Oyl SRL Slobozia şi i-au instigat pe reprezentanţii legali ai acestei firme să nu evidenţieze în documentele contabile operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, coroborat cu înregistrarea unor operaţiuni fictive. Astfel, sub pretextul fabricării unui produs finit (petrotex) pentru care acciza este mult mai mică, aceştia au achiziţionat în mod legal motorină tip Euro 5 în regim suspensiv de accize. Concomitent, au evidenţiat în contabilitatea firmei în mod fictiv achiziţia de la firme „fantomă” a unei alte materii prime (păcură neconformă) necesare fabricării aşa – zisului produs finit. În continuare, pe baza unor documente contabile false, în contabilitatea Texas Grup Oyl Slobozia au fost înregistrate vânzări de petrotex către firme „fantomă” însă în realitate motorina tip Euro 5 a fost comercializată fără plata accizelor către societăţi comerciale care deţin staţii de distribuţie carburanţi din judeţele Sibiu, Botoşani şi Brăila, prin intermediul unor alte societăţi „fantomă”. În majoritatea situaţiilor, firmele „fantomă”, cu sedii în România, Bulgaria şi Ungaria, au fost constituite în mod special pentru a crea aparenţa de legalitate a acestui circuit infracţional. De asemenea, în mod similar, aceiaşi inculpaţi au creat şi un alt circuit evazionist la Vaslui, utilizând antrepozitul fiscal al SC Blak Bitumen Factory SRL Vaslui, societate comercială ce deţine în prezent calitatea de antrepozit propus pentru autorizare şi care funcţionează în regim de probe tehnologice, sub supravegherea Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Vaslui. Ca urmare a efectuării cercetărilor în prezentul dosar penal, mecanismul creat pentru zona Vaslui nu a mai fost pus în practică. La rândul său, inculpatul Costache Dumitru, spre deosebire de ceilalţi inculpaţi împreună cu care a constituit grupul infracţional organizat, a participat efectiv la derularea circuitului evazionist având rolul de persoană de legătură între palierele de comandă şi cele de execuţie şi a supravegheat activitatea de comercializare a produselor petroliere fără plata accizelor”.
Procurorii DNA care, în colaborare cu ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (Direcţia de Investigare a Fraudelor), al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi al Serviciului Român de Informaţii, au instrumentat dosarul lui Racz și al complicilor săi mai arată că banii astfel obținuți erau retraşi de către membrii grupului infracţional din unităţile bancare prin intermediul unor firme fantomă, pe baza unor justificări fictive: achiziţia de cereale sau fier vechi sau în numele unor persoane fizice care nu aveau nicio legătură cu aceste operaţiuni. Magistrații anticorupție mai susțin că, în cursul lunii octombrie 2008, inculpatul Racz Peter Attila i-a pretins reprezentantului unei societăţi comerciale suma de 15.000 de euro lunar, pentru ca apoi să pretindă 15% din beneficiile săptămânale, asta pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul Gărzii Financiare şi din cadrul Vămii în vederea asigurării protecţiei cu ocazia controalelor de specialitate ale instituţiilor respective.
După reținerea pe 24 de ore, marți (26 iulie), toți cei patru inculpați au fost prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile.
Pentru a citi câteva aspecte din trecutul lui Racz Attila, accesați acest link.
dec. 07, 2023 0
ian. 13, 2019 0
ian. 09, 2019 0
apr. 14, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
vai de mine andrei, DNA = Directia Nationala Anticoruptie… nu departament…..
Valeu, Doamne si vai de mine! Ai dreptate, „Laura”! Merci pentru atentionare. Am modificat. Sper sa nu se supere foarte tare procurorii!
nu se supara 😉
Le multumesc pe aceasta cale!