Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
mai 24, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 2549 vizualizari
USR o are printre membri pe acea Nadia Pal care, în 2016, a candidat ca independent pentru un loc în Consiliul Local Oradea, având temă de bătălie disconfortul olfactiv cauzat de ferma de proci din satul Palota. De atunci – cu menţiunea că Pal a iniţiat şi o petiţie online în încercarea disperată de a rezolva problema – şi unii politicieni / parlamentari orădeni au făcut unele demersuri pentru a găsi o soluţie.. Deocamdată, degeaba.
Reluând subiectul puturos, filiala bihoreană a USR cheamă la o dezbatere programată pentru ziua de joi, 25 mai. Intenţia organizatorilor este de a discuta despre proiectul legislativ privind monitorizarea și măsurarea mirosurilor („Legea mirosului”), ca răspuns la semnalele societății civile din Oradea, Sântandrei și Tărian. Conform organizatorilor, discuţia va fi condusă de Rodica Militaru (inițiator al legii – USR Timișoara), Carmen Lezeu (Preşedinte Asociaţia Sântandrei Metropolitan Area) și Cristian Rusu, preşedinte al USR Bihor. Au mai fost invitaţi senatorul Allen Coliban (președinte a Comisiei de mediu), deputatul bihorean Silviu Dehelean (membru în comisia juridică a Camerei Deputaților) şi Adriana Calapod, şefa Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor.
Cei de la USR se aşteaptă şi la reprezentanţi din partea autorităților locale și județene precum și a instituțiilor abilitate în domeniu. De asemenea, cetățenii din Oradea și din localitățile învecinate în care există probleme legate de confortul olfactiv sunt aşteptaţi să fie prezenţi la dezbaterea în cadrul căreia vor putea lua cuvântul. Evenimentul va fi găzduit de sala mare a Primăriei Oradea şi va începe la ora 17.
sept. 18, 2017 1
apr. 10, 2017 0
apr. 03, 2017 0
mart. 15, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0