Actualizat aprilie 8th, 2025 1:46 PM
apr. 03, 2018 Florin Coman Actualitate 0 1205 vizualizari
Primăria Oradea anunţă că, în baza contractului de igienizare şi amenajare a domeniului public pe care administraţia locală îl are încheiat cu Penitenciarul, de luni, 2 aprilie, a început o acţiune de igienizare a malului drept al Crișului Repede. Este luat în vizor tronsonul dintre podul Sfântul Ladislau și pasarela hobanată. 8 deţinuţi participă la această acţiune care se va derula până pe 30 noiembrie 2018. Municipalitatea precizează că sunt supuse acestor intervenţii cu sprijinul Penitenciarului doar zonele publice care nu se află în administrarea unei anumite firme. „În continuare, tot în baza parteneriatului cu Penitenciarul Oradea, vor fi igienizate şi alte zone din oraş, precum str. Ciheiului, str. Făcliei – zona de picnic, str Ogorului, Pârâul Adona, zona Auchan – malul Pârâului Peţa, str. Morii, Calea Aradului – pădurice, str. Secarei etc.”, se mai arată într-un comunicat al Primăriei orădene.
foto – FAN
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0