Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
dec. 20, 2022 Adrian Popa Actualitate, Politică 0 2222 vizualizari
„PSD va propune în Coaliția de guvernare ca Executivul să dispună în regim de urgență eliminarea reglementării privind depunerea unei declarații pe proprie răspundere în care trebuie precizat locul consum la care se acordă prețurile plafonate la energie electrică.
Formularea din lege este neclară, iar aplicarea ei ar introduce discriminări, în special în cazul chiriașilor care se încadrează în limitele de consum pentru care se acordă prețuri mai mici la energia electrică. Totodată, o astfel de cerință creează probleme majore la nivelul furnizorilor de energie electrică în privința gestionării unui număr mare de declarații ce ar trebui depuse într-un termen foarte scurt. Nu în ultimul rând, în forma actuală, reglementarea descurajează economisirea de energie pentru categorii largi de cetățeni, ceea ce contravine politicii stabilite la nivelul Uniunii Europene.
Prin urmare, PSD va propune revenirea la formularea care a fost adoptată de Senat, care nu conținea această prevedere. Se vor menține însă declarațiile pe proprie răspundere în cazul familiilor cu cel puțin trei copii, familiilor monoparentale și al persoanelor cu dizabilități care au nevoie de aparatură medicală. În aceste situații, declarația pe proprie răspundere este necesară pentru acordarea unui beneficiu special, destinat exclusiv acestor trei categorii de consumatori.”
Biroul de Presă
PSD Bihor
nov. 14, 2024 0
nov. 10, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 04, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0