Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 06, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 3752 vizualizari
În chiar prima zi de campanie electorală oficială, social-democraților le-a fost servită pe tavă posibilitatea de a critica conducerea OTL, cu referiri și la Primăria Oradea cârmuită de principalul adversar, Ilie Bolojan. Grupul de consilieri propuși de PSD pentru legislativul municipal a fost lăsat cu ochii în Soare în dimineața de vineri, 6 mai, atunci când, ca prim eveniment de campanie, pesediștii au avut o idee mai ieșită din comun: să își prezinte proiectul pentru legislatura 2016 – 2020 din mers, la bordul unui tramvai, atingând principalele zone ale municipiului.
Surpriza, spun cei de la PSD, a venit aseară, în jurul orei 20, când, după ce de mai bine de o săptămână au fost puse bazele colaborării cu OTL (n.b.: inclusiv un contract în acest sens a fost perfectat în cursul zilei de ieri, susține Popa, și semnat de ambele părți), printr-un SMS, directorul economic al societății subordonate Consiliului Local Oradea, Romeo Nica, l-a anunțat pe președintele PSD municipal, Liviu Sabău Popa, că „afacerea” se contramandează. Aparent, deoarece juriștii OTL ar fi descoperit în ultima clipă că legislația nu ar permite un asemenea mijloc de propagandă. Adică, se subînțelege, OTL ar fi părtaș la o ilegalitate.
Atât Liviu Sabău Popa, cât și Adelina Coste, candidat al PSD la funcția de primar al Oradiei, consideră, însă, că e mai degrabă un gest de sabotaj al PNL. Romeo Nica este un militant cunoscut al liberalilor, fiind și responsabil de o zonă a orașului, susține președintele PSD Oradea. Cât despre partea cu legislația, reprezentanții social-democraților spun că un asemenea eveniment de campanie precum cel pe care l-au gândit pentru această dimineață de 6 mai nu e în contradicție cu interdicțiile privind propaganda audio-video. Altfel spus, PSD consideră că este în mod cert un gest de faultare în mod deloc onorabil a campaniei de către conducerea OTL. Și nu fără implicarea Primăriei Oradea.
Managerul societății de transport public de călători, Csuzi Istvan, nu s-a arătat surprins când reporterul bihorstiri.ro i-a cerut să transmită prin E-mail un punct de vedere către toată presa orădeană. Directorul general a și promis că va face acest lucru prin Biroul de Relații Publice al OTL. Lucru care s-a și întâmplat. Așa cum era de așteptat, se invocă prevederile Autorității Electorale Permanente: „Următoarele tipuri de acţiuni şi materiale de propagandă electorală nu mai sunt permise de prevederile legale în vigoare în timpul campaniei electorale:
a) vehiculele inscripţionate cu sloganuri de campanie;
b) vehiculele care difuzează materiale audio, în mers sau staţionar;
c) spectacole, serbări, focuri de artificii etc.;
d) bannere, mesh-uri, corturi publicitare, pavilioane publicitare, panouri publicitare mobile, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcţionale, structuri de publicitate auto-portante, mijloace de publicitate, panouri publicitare, panouri publicitare mobile, proiecte publicitare speciale, publicitate luminoasă, publicitate pe vehicule”.
Cei de la OTL mai precizează că deoarece campania electorală începe în 6 mai, „închirierea unui tramvai (n.b.: pentru prima zi a campaniei) ar fi eludat prevederile imperative ale Ghidului finanţării campaniei electorale la alegerile locale din anul 2016”.
Având în vedere situația și în ciuda faptului că au fost cumpărate și bilete pentru a se pleca în „cursă”, reprezentanții PSD au decis să își prezinte proiectul pentru Oradea mai static, la statuia lui Dimitrie Cantemir.
NOUL COVER JESSIE BANES !!!
PENTRU MAI MULTE CLIPURI ABONATI-VA LA CANALUL DE YOUTUBE!
nov. 02, 2024 0
oct. 30, 2024 0
oct. 14, 2024 0
oct. 11, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0