Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
ian. 28, 2017 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2057 vizualizari
Poate ultima conferință de presă de la clasicul sediu al organizației municipale a PSD Oradea s-a consumat sâmbătă, 28 ianuarie. În prezidiu: președintele de la județ, Ioan Mang, și șeful interimar de la oraș, ministrul Florian Bodog. Liderul PSD Bihor a precizat că, din câte se știe, în locul activității politice va veni una comercială de tipul unei cafenele / unui local. Mang spune că dacă Primăria ar vinde spațiul, nu ar fi relevant obiectul de activitate pe care potențialii proprietari l-ar avea – „poate am fi și noi interesați” -, însă șeful PSD Bihor se arată convins că administrația locală va scoate la licitație actualul sediu al social-democraților orădeni.
Întrebat despre data limită până la care partidul poate „locui” în Piața Unirii, Mang și Bodog au spus că o hârtie de la Municipalitate a fost primită chiar de Crăciun, dar că mutarea efectivă încă nu are cum să aibă loc. „Nu am primit spațiu compensator, nu ne putem muta într-o cameră la sediul județean”, spune președintele de filială, adăugând că PSD e în discuții cu Direcția de Patrimoniu din cadrul Primăriei. Direcție despre al cărui șef, Lucian Popa (n.b.: cel care e cunoscut și drept patron al cluburilor Lords și Columbus), gurile rele spun că ar urma să câștige – indirect, evident – licitația pentru acel spațiu central din Piața Unirii. Se știe că planurile Primăriei sunt de transformare a zonei într-un loc în care pietonii / turiștii să aibă la dispoziție cât mai multe localuri, baruri și restaurante. Astfel, așa cum însuși primarul Ilie Bolojan anunța la un moment dat, pentru spațiile de acolo ale Municipalității, în care se desfășoară alt gen de activitate decât cea de alimentație publică, nu vor mai fi reînnoite contractele de închiriere.
Dar PSD-iștii par să nu dorească să se împacheteze deocamdată, președintele Mang glumind azi: „Noi de-aicea nu plecăm…” până când Primăria nu oferă un alt spațiu pentru organizația de Oradea a partidului.
ian. 23, 2024 0
ian. 31, 2023 0
dec. 27, 2022 0
feb. 12, 2022 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0