Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
oct. 06, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Politică, Sănătate 0 2348 vizualizari
Supărat pe afirmații făcute, chipurile, de liberala Lucia Varga, cum că membrii Comisiei de Sănătate a Senatului ar vrea să blocheze Legea prevenției în sănătate, liderul PSD Oradea, dr. Florian Bodog critică modul în care PNL se raportează la această temă. Secretar al Comisiei invocate, fostul decan al Facultății de Medicină și Farmacie de la Oradea spune că nu poate „susține o lege care aplică amenzi pacienților și care crește birocrația prin înființarea unei agenții guvernamentale, inventată de PNL probabil pentru a oferi unele sinecuri anumitor persoane”. Bodog reamintește opiniei publică că liberalii au luat act de nemulțumirile generte de forma inițială a Legii și au eliminat sancțiunile împotriva populației, respectiv au renunțat la înfiinţarea agenţiei naţionale. Doar că noua formă a propunerii de act normativ acordă Guvernului prerogativa de a stabili cadrul organizatoric şi logistic necesar pentru realizarea prevenţiei în sănătate.
„Proiectul de lege privind prevenţia în sănătate a trecut de Camera Deputaţilor în luna aprilie, prin aprobare tacită, respectiv, în forma iniţiatorilor. În luna septembrie a acestui an, el a fost dezbătut în Comisia de Sănătate Publică din Senat, având un raport de admitere cu amendamente. La propunerea parlamentarilor PNL, pentru a putea a aduce modificări și îmbunătățiri, plenul Senatului a retrimis proiectul de lege la Comisia din care fac și eu parte pentru elaborarea unui raport suplimentar”, a transmis azi (6 octombrie), senatorul orădean.
Florian Bodog respinge că se dorește blocarea inițiativei PNL, dar subliniază că documentul „are lacune foarte mari, el fiind realizat într-un mod total neprofesionist”. Medicul pesedist arată că Executivul de la București „nu are competența și expertiza să gestioneze un astfel de domeniu extrem de complex”, iar forma propusă a legii i-ar da această sarcină. „Mai mult, se propune ca sumele prevăzute pentru prevenție să fie acoperite din Fondul Unic al Asigurărilor Sociale. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, finanțarea sistemului de sănătate ar fi grav afectată. În loc să rezolvăm probleme, adoptând această inițiativă a PNL, am agrava altele, inclusiv prin reducerea finanțării pentru domenii strategice precum oncologia și pediatria”, spune liderul PSD Oradea.
Senatorul Florian Bodog îi cere colegei din Camera Deputaților, liberala Lucia Varga să termine cu susținerea pur declarativă aunei asemenea legi importante, „prin discursuri politice” și să treacă la fapte „prin trimiterea la comisie a unor amendamente constructive, menite a îmbunătăți textul inițial”. Parlamentarul social-democrat spune că „România și românii au nevoie de un program național de prevenție bine pus la punct și care să continue cât mai mulţi ani”.
aug. 22, 2024 0
apr. 06, 2023 0
oct. 22, 2021 0
mart. 10, 2021 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0