Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 21, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 5869 vizualizari
Consultările de miercuri, 21 decembrie, de la Palatul Cotroceni au început cu o mega-surpriză servită de coaliția PSD/ALDE. Propunerea de prim-ministru a celor două partide care au majoritate parlamentară este Sevil Shhaideh (foto – europafm.ro), fost secretar de stat și fost ministru al Dezvoltării Regionale (după demisia, în 2015, a lui Liviu Dragnea). De fapt, chiar președintele PSD a fost cel care a anunțat propunerea după ce a ieșit de la discuția cu președintele Klaus Iohannis. La consultări, deși inițial au fost chemați separat, cele două formațiuni politice care au semnat protocolul de colaborare guvernamentală și parlamentară au mers împreună. Potrivit lui Liviu Dragnea, șeful statului nu are niciun motiv să nu accepte nominalizarea făcută de PSD și ALDE. De asemenea, voalat, liderul social-democrat a anunțat că dacă președintele Iohannis nu va respecta rezultatul votului din 11 decembrie prin a-i da mandatul de premier fostului ministru al Dezvoltării, atunci nu ar fi exclusă o suspendare a acestuia.
Absolventă de Facultate de Planificare Economică și Cibernetică, expert în administraţie publică şi manager ONG la organizaţia internaţională USAID din Statele Unite ale Americii, Sevil Shhaideh a lucrat la Trustul pentru Mecanizarea Agriculturii Constanţa, iar din 1991 şi până în 1993 a fost manager Sisteme Informatice la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a judeţului Constanţa. Potrivit CV-ului, potențialul premier desemnat a fost director Sisteme Informatice în Consiliul Judeţean Constanţa, iar între anii 2007 şi 2012 a condus Direcţia Generală de Proiecte din CJ Constanţa, având ca principale atribuţii coordonarea şi managementul proiectelor cu finanţare europeană.
nov. 21, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 10, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0