Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 04, 2010 Andrei Şandor Sănătate 0 1222 vizualizari
Propunerea legislativă iniţiată de senatoarea băcăuană vizează acordarea de servicii integrate de sănătate, educaţie şi sociale persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări mintale asociate. Proiectul ar putea fi concretizat printr-un parteneriat între ministerele Educaţiei, Sănătăţii, Muncii, Familei şi Protecţiei Sociale şi ONG-urile de profil. Elena Mitrea a adresat două interpelări celor trei ministere, intitulate „Autismul o dizabilitate ignorată” şi „Accesul la educaţie adecvat pentru copilul cu autism”, prin care doreşte să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că nici măcar în domeniul învăţământului nu există reglementari clare care să vină în sprijinul copiilor cu autism. Iniţiativa legislativă este motivată şi de sensibilizarea opiniei publice, autorităţilor în domeniu, dar mai ales de necesitatea integrării persoanelor cu autism în viaţa socială şi în câmpul muncii.
În România, sunt înregistraţi oficial peste 3.800 de copii cu autism, însă acesta este doar „vârful icebergului”, în realitate numărul lor fiind mult mai mare, conform unor estimări ajungând chiar la 30.000, pentru care statul român nu face nimic.
Primul pas: screening pentru depistarea precoce
În judeţul Bihor există 47 de familii cu 50 de copii, înscrişi în Asociaţia SOS Autism, informează vicepreşedintele acesteia, Emil Cocian, însă şi la noi numărul persoanelor cu autism este mult mai mare. Reprezentantul ONG-ului bihorean este de părere că este necesară instituirea unei strategii naţionale care să vină în sprijinul persoanelor cu autism. „În cadrul unui astfel de parteneriat, s-ar impune crearea unei comisii de specialitate formată din reprezentanţi ai celor trei ministere şi ai ONG-urilor, care să se aşeze la masa discuţiilor. Proiectul ar trebui să se axeze, în primul rând, pe screening-ul copiilor la grădiniţe, pentru depistarea precoce a tuturor copiilor cu autism. Cu cât cazurile sunt depistate mai devreme, cu atât şansele de recuperare sunt mai mari”, explică acesta. Emil Cocian a adăugat că, nu în ultimul rând, cadrul legislativ creat ar trebui să vizeze şi formarea de specialişti, alocarea de fonduri pentru persoanele cu autism, supraveghere permanentă şi intervenţia intensivă prin programe specifice fiecărui copil, la nivel individual. „De asemenea, s-ar putea merge după modelul din alte ţări, în special pentru adulţii cu autism: asigurarea unor condiţii speciale în centre de zi, dar şi integrararea în muncă, în ferme sau ateliere protejate”, mai spune reprezentantul SOS Autism.
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 29, 2024 0