Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 27, 2018 Andrei Şandor Actualitate 0 2003 vizualizari
Criticată în multe medii, supraimpozitarea clădirilor centrale care au faţade neîngrijite poate avea, totuşi, şi efectul salvării de vieţi. Mai ales în cazul unor imobile care au fost atât de „uitate” încât devin pericole efective şi la adresa integrităţii fizice a trecătorilor. Deşi Primăria Oradea a început deja să facă curăţenie în această zonă, mai sunt exemple de potenţiale ameninţări cu uciderea. Un asemenea caz este deja celebru: Hotel Parc. Şi ne referim aici la faţada dinspre strada Aurel Lazăr. Cea neacoperită de bannerul uriaş prin care o fundaţia a încercat să redea aspectul original al construcţiei de pe corso.
Se ştie că este un imobil problematic prin prisma multiplilor proprietari. Inclusiv Municipalitatea deţine acolo nişte spaţii. Dar pericolul iminent asupra căruia bihorstiri.ro atrage acum atenţia face parte din proprietatea firmei care deţine partea de sus. Adică fostul hotel. După cum se poate observa în imagine, la o adiere mai puternică de vânt, o undă de curent poate face ca bucata aceea din geam să cadă pe caldarâm. Iar în cădere, Doamne fereşte, ar putea răni grav (sau chiar să ucidă) un om. Magazinul situat sub acea fereastră „bolnavă” este unul destul de frecventat de părinţi cu copii mici. N-ar fi păcat ca unele măsuri de protecţie să fie luate după ce o tragedie se va fi produs?
oct. 15, 2015 0
oct. 01, 2015 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0