Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
iun. 05, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1426 vizualizari
Potrivit portalului Primăriei Oradea, primarul Ilie Bolojan nu este încă fericit în proporție de 100% în ceea ce privește accederea echipei FC Bihor în Liga I. Succesul sportivilor a fost încoronat prin meciul de ieri, 4 iunie, pe care fotbaliștii l-au jucat în deplasare și în care au bătut cu scorul de 4 – 2 echipa Gaz Metan CFR Craiova. Conform sursei menționate mai sus, edilul-șef al municipiului felicită echipa (ceea ce este ceva normal, mai ales că și Consiliul Local contribuie la binele financiar al FC Bihor), dar are rezerve: „Sperăm să obținem licența pentru Liga I”.
Bolojan pe urmele lui Filip?
Reamintim pe această cale că primarul Oradiei nu a fost niciodată un mare fan al păstoririi de către Municipalitate a echipei de fotbal. Sunt cunoscute „meciurile” pe care Bolojan le-a avut cu conducerea și cu jucătorii pe parcursul mandatului său. Acum, cu echipa locală din nou în prag de Liga I, șeful administrației locale se află, oarecum, într-o situație interesantă: o mare parte a suporterilor sunt majori și au drept de vot. Dacă Primăria se comportă frumos cu FC Bihor, indiferent de performanțele pe care echipa le va avea în Liga I (în caz că se va primi licența), fotbalul l-ar putea ajuta pe Ilie Bolojan să câștige (mai ușor) alegerile locale de peste un an. Situție aproape similară cu cea a lui Petru Filip, care a fost unul dintre promotorii preluării gestionării FC Bihor de către Primărie la precedenta promovare a echipei în primul eșalon fotbalistic al țării.
Vă invităm să urmăriți atmosfera de la Primărie din seara de sâmbătă, 4 iunie, în imaginile de mai jos (sursa: oradea.ro). Orădenii și-au sărbătorit în stradă favoriții reveniți de la ultimul meci din Liga a II-a.
[nggallery id=237]
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0