Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 25, 2016 Andrei Şandor Actualitate 0 2191 vizualizari
Prezent în ediția de marți, 24 mai, a emisiunii „Firu-n 4” de la Radio Transilvania, candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a vorbit puțin și despre planurile sale în domeniul turistic. Potrivit actualului viceprimar de Oradea, o prioritate clară a mandatului său, în caz că va ajunge în jilțul de președinte, va fi reabilitarea / aducerea la un nivel cel puțin decent a șoselei catastrofale care leagă Stâna de Vale de zona Coada Lacului. De altfel, spune Mircea Mălan, este un proiect care vizează o lungime de 56 de kilometri, drumul cu pricina pornind de la Beiuș. „Acest drum va fi finalizat în totalitate în noul mandat”, a declarat liberalul în direct la Radio Transilvania.
Pe de altă parte, se pare că CJ Bihor va pune accent pe scoaterea în evidență și pe valorificarea frumuseților județului nostru prin încurajarea unui „turism responsabil”. Adică „să nu afectăm natura, mediul înconjurător”. În acest sens, la sugestia moderatorului emisiunii, Mălan a precizat că în mod cert se va merge pe ideea de colaborare cu asociațiile / organizațiile non-guvernamentale care au deja o experiență în implementarea unor asemenea proiecte care vizează turismul respnsabil (ex.: CAPDD Bihor, Ecotop sau Aqua Crisius).
NOUL COVER JESSIE BANES !!!
PENTRU MAI MULTE CLIPURI ABONATI-VA LA CANALUL DE YOUTUBE!
aug. 06, 2024 0
mai 30, 2024 0
mai 26, 2024 0
mai 16, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0