Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
oct. 18, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1565 vizualizari
Dacă procesul legislativ va fi operativ și inițiativa va fi promulgată în timp util, din anul școlar 2015/2016 copiii vor da Admitere la liceu, așa cum s-a întâmplat înainte de apariția Tezelor Unice (transformate apoi în Evaluare Națională). La originea inițiativei se află parlamentarul orădean Ioan Cupșa (foto), cel care a vorbit de mai mult timp despre necesitatea unei asemenea modificări a Legii Educației Naționale. Pornind de la faptul că, acum, modul de admitere (n.b.: media ponderată dintre media generală a ciclului gimnazial și nota finală de la Evaluarea Națională) nu este 100% obiectiv, deputatul Cupșa spune că un sistem de Admitere Națională va elimina mai multe probleme, printre care cea a diferențelor (deseori uriașe) între media claselor V – VIII și nota finală de la Evaluarea Națională. Potrivit liberalului, notele și mediile din gimnaziu sunt și rezultatul unor evaluări subiective și nu ar mai trebui să se țină cont de ele la admiterea în liceu. Iar aceste medii, consideră deputatul PNL, sunt atât de diferite și pentru că standardele școlilor și dascălilor sunt diverse.
De asemenea – lucru știut dar destul de tabu – notarea depinde și de calitatea și de experiența profesorilor care, de cele mai multe ori, sunt supuși la presiuni: atât din partea părinților (în „goana după note mari”), cât și din partea directorilor unităților de învățământ (în „goana” după rezultate bune care să poată fi prezentate la evaluarea managementului).
Admiterea Națională, în opinia lui Ioan Cupșa, ar pune punct subiectivismelor de tot felul. În proiectul depus deja la Camera Deputaților apare sistemul de probe scrise la limba română, limba maternă (dacă e cazul) și matematică. De asemenea, dacă elevul dorește să urmeze calea liceelor vocaționale sau a școlii profesionale, la aceste probe obligatorii s-ar adăuga (conform unei metodologii) probe de aptitudini. Admiterea imaginată de deputatul orădean ar fi dată la școlile gimnaziale pe care le absolvă copiii, iar repartizarea se va face în ordinea mediilor și în funcție de opțiunile viitorilor liceeni.
Deputatul Cupșa spune că inițiativa lui are girul Comisiei de specialitate din cadrul PNL și că nicio persoană (profesor, părinte, director de școală, coleg de Parlament sau om de la Ministerul de resort) dintre cele abordate în legătură cu proiectul Admiterii Naționale nu s-a arătat reticent legat de cele propuse de el. În opinia lui Ioan Cupșa, proiectul va trece cu bine de Parlament și ar fi de dorit să mai apară și alte inițiative care să corecteze actuala Lege a Educației.
nov. 01, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 30, 2024 0
oct. 29, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0