Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 31, 2021 Adrian Popa Actualitate 0 1488 vizualizari
În cursul după-amiezii zilei de marți, 30 martie, pompierii militari pirotehniști ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au desfășurat în localitatea Girișu de Criș, o operațiune de asanare a teritoriului de muniția rămasă neexplodată.
Ajuns la locul indicat de apelantul numărului unic 112, echipajul pirotehnic a identificat un proiectil de calibru 152 de milimetri, provenit din cel de-al Doilea Război Mondial.
Muniția, descoperită de un muncitor în timp ce efectua săpături pentru lucrări de branșament la rețeaua de energie electrică, a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță de către pompierii militari, urmând a fi distrusă ulterior prin explozie controlată.
Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” reamintește cetățenilor faptul că, în cazul descoperirii elementelor de muniție trebuie să apeleze de urgență numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora și să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic.
De asemenea, se interzice:
• ridicarea, transportul și introducerea munițiilor în diferite încăperi sau locuințe;
• comercializarea acestora prin agenții de colectare a deșeurilor feroase și neferoase;
• lovirea sau mișcarea munițiilor găsite în pământ sau la suprafață;
• introducerea munițiilor în foc;
• topirea elementelor metalice de muniții;
• tăierea munițiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
• folosirea munițiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
• demontarea focoaselor sau a altor elemente componente;
• folosirea, pentru joacă, de către copii, a unor muniții, cum sunt: grenadele, proiectilele și focoasele sau alte elemente din componența acestora.
nov. 14, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 08, 2024 0
oct. 31, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0