Actualizat decembrie 3rd, 2024 1:31 PM
sept. 19, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 907 vizualizari
Luni, 18 septembrie, în comunele Aușeu și Vadu Crișului, a avut loc evenimentul de lansare a trei proiecte de conservare și protejare a două situri din județul Bihor.
La eveniment au participat președintele Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), Viorel Carnariu, și vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, împreună cu primarii din comunele Aușeu, Șinteu, Drăgești, Dobrești, Vadu Crișului, Bratca, Șuncuiuș, precum și reprezentanți ai ISU Crișana, Salvamont Bihor și alte instituții din județ.
„Vreau să îi mulțumesc domnului Carnariu pentru că a acceptat să colaboreze cu Consiliul Județean Bihor în vederea realizării acestor proiecte, dar și colegilor domniei sale pentru sprijinul pe care ni l-au acordat în pregătirea acestora. Aceste proiecte trebuie finalizate până la 31 decembrie 2023. Am întâmpinat foarte multe dificultăți în aceste proiecte, dar mă bucură faptul că le-am depășit împreună, că suntem în această etapă și vom fi mai bucuroși dacă vom reuși să implementăm proiectele până la sfârșitul anului ”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.
„Având în vedere prietenia și colaborarea bună cu Consiliul Județean Bihor, cred că vom derula și alte proiecte împreună în județul Bihor. Suntem conștienți că dezvoltând astfel de proiecte, aducem în zona rurală atât investitori, cât și turiști. Se urmărește și o dezvoltare durabilă a zonei. La ora actuală, ANANP are la nivel național proiecte în valoare de 68 de milioane de euro. La nivel central, Agenția lucrează și la actualizarea planurilor de management a ariilor protejate”, a declarat Vasile Carnariu, președintele ANANP.
Cele trei proiecte care urmează să fie implementate de ANANP în colaborare cu Consiliul Județean Bihor și primăriile locale sunt:
„Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului de importanță comunitară ROSCI0240 Tășad”, cod SMIS 152285;
„Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crişului Repede – Pădurea Craiului”, Cod SMIS – 152284;
„Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului Natura 2000 ROSCI00322 Muntele Șes”, Cod SMIS 153419.
Proiectul „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului de importanță comunitară ROSCI0240 Tășad” includ amenajarea interioară a Peșterii Stracoș, construirea unui Centru de vizitare și parcare, amenajarea de poteci și locuri de popas, amplasarea unor poduri suspendate și trasee tip Via Ferrata, amenajarea de locuri de odihnă și puncte de observare, curățarea pajiștilor afectate de ferigă, și multe altele.
Proiectul are un buget total de 11.158.155,09 lei, din care o parte semnificativă este nerambursabilă, și se desfășoară în scopul conservării și protejării biodiversității din situl ROSCI0240 Tășad.
Proiectul „Implementarea de masuri active de conservare pe teritoriul sitului Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crişului Repede – Pădurea Craiului” include amenajarea unei zone de vizitare în comuna Bratca pentru conservarea biodiversității, creșterea calității condițiilor de vizitare. De asemenea, se propune crearea de centre de management, cercetare și educație ecologică în comunele Șuncuiuș, Dobrești și Vadu Crișului, sub forma unor locuri de campare.
Proiectul cuprinde și lucrări de combatere a speciilor invazive, amenajarea și reamenajarea peșterilor Unguru Mare, Vadu Crișului și Peștera Vântului, montarea de panouri de protecție pentru specii și habitat, și alte activități de conștientizare și management ecologic.
Proiectul „Implementarea de măsuri active de conservare pe teritoriul sitului Natura 2000 ROSCI00322 Muntele Șes” include lucrări de amenajare, instalarea de panouri de protecție, sisteme de supraveghere video, construirea unui centru de management ecologic, dotarea cu echipamente IT. Pentru a împiedica activitățile de motocros pe teritoriului sitului și pentru a oferi o alternativă pasionaților acestui sport, la limita ariei protejate, în comuna Aușeu, va fi amenajată un circuit de 1,7 km lungime.
Aceste proiecte nu doar că vor consolida eforturile de protejare a naturii, ci vor contribui și la dezvoltarea turismului local, oferind oportunități noi pentru vizitatori să exploreze și să înțeleagă frumusețea și importanța conservării naturii din Județul Bihor.
nov. 11, 2024 0
oct. 22, 2024 0
iul. 15, 2024 0
iun. 11, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
dec. 03, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!