Programul vizitei premierului României, Nicolae Ciucă, la Oradea

Programul activităților care au loc în data de 20 aprilie, la Oradea, cu participarea premierului României, Nicolae Ciucă:

10:00 –  Inaugurare Sala Polivalentă, str. Traian Blajovici

11:00 – 12:30 – Festivități dedicate zilei de 20 aprilie

12:45 – 13:20 – Prezentarea proiectului drumului de legătură dintre centura Oradea și Autostrada A3 (Km 6+500 al Proiectului. Str. Augustin Maior Nr. 15)

PROGRAM 20 aprilie 2022

– 103 ANI DE LA INSTAURAREA ADMINISTRAȚIEI ROMÂNEȘTI ÎN ORADEA –

Ora

Locaţia

Propunere program 20 aprilie 2022

1055 – 1100

Deplasarea oficialităților și a invitaților spre Statuia Regelui Ferdinand I din Piața Unirii

1100 – 1102

Statuia

Regelui Ferdinand I

Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv

1102 – 1105

Intonarea Imnului Naţional al României

1105 – 1130

Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de către:

– primarul municipiului Oradea

– invitați ai instituției

1130 – 1135

Depunere de coroane de flori din partea următoarelor entități: Președintele României / Administrația Prezidențială, Parlamentul României, Guvernul României / prefectul, primarul localității unde are loc ceremonia, președintele consiliului județean, corp diplomatic, entitatea organizatoare (conform Legii nr. 215 din 11 noiembrie 2016 privind ceremoniile oficiale)

1135 – 1137

Realizarea dispozitivului de defilare

1137 – 1140

Defilarea detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului

1140

Încheierea festivităților oficiale de la Statuia Regelui Ferdinand I din Piața Unirii

1140 – 1155

Deplasarea oficialităților și a invitaților spre Statuia Generalului Traian Moșoiu, pe itinerarul: Piața Unirii – str. Avram Iancu – str. Armatei Române

1155 – 1200

Statuia

Generalului Traian Moșoiu

Întâmpinarea oficialităţilor, prezentarea onorului, salutarea drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv

1202 – 1205

Intonarea Imnului Naţional al României

1205 – 1220

Alocuţiune privind însemnătatea evenimentului, rostită de către:

– invitați ai instituției

1220 – 1225

Depunere de coroane de flori din partea următoarelor entități: Președintele României / Administrația Prezidențială, Parlamentul României, Guvernul României / prefectul, primarul localității unde are loc ceremonia, președintele consiliului județean, corp diplomatic, entitatea organizatoare (conform Legii nr. 215 din 11 noiembrie 2016 privind ceremoniile oficiale)

1225 – 1227

Realizarea dispozitivului de defilare

1227 – 1230

Defilarea detaşamentului de onoare şi prezentarea onorului

1230

Încheierea festivităților oficiale dedicate zilei de 20 aprilie 2022 – 103 ani de la instaurarea administrației românești în Oradea

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

46 − 44 =