Actualizat aprilie 12th, 2025 12:04 AM
iun. 08, 2023 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 958 vizualizari
Oradea Heritage – Fundatia de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor a pregătit pentru celebrarea zilei mondiale Art Nouveau din 2023 o serie de evenimente locale si internationale în perioada 06 – 11 iunie 2023, împreună cu Asociația Culturală Opera 2 You din Cluj, Filarmonica de Stat Oradea, Evsky Show din București, Lasere Conexiuni din Brasov, doamna Ana și Marisha Zaporojan și domnul Dinicu Braghină și Filiala Bihor a Ordinului Arhitecților din România.
Obiectivul principal Oradea Heritage este de a pune în valoare moștenirea artitecturală prin toate mijloacele media și informatice, pentru a fi percepută de toate generațiilea și de a pune orasul Oradea pe harta mondiala Art Nouveau.
Data de 06 iunie orele 18,30 a marcat în Galeria – Halles Saint-Géry din Bruxelles, oraș declarat Capitala Art Nouveau în anul 2023, deschiderea expoziției ”Tărâmul Oradea Heritage – Oradea Heritage Realm” autor Larisa Birta, ce prezintă imagini cu palatele orădene și nimfele inspirate din decorațiunile fațadelor, create cu ajutorul inteligentei artificiale.
În expoziție vizitatorul va putea observa palatele in asamblul și grandoarea lor apoi va vedea un detaliu și sufletul acestuia reprezentat prin nimfa.
Ceea ce dorim sa transmitem prin aceasta expoziție este ca trebuie sa redescoperim și să reinterpretam tot ceea ce la început de secol arhitecții au îndrăznit să proiecteze, au șocat o lume întreagă pentru ca noi sa celebrăm într-o zi și să admirăm o viață.
Oradea este orasul din Romania care și-a dat seama in anul 2011 cănd a fost acceptat în rețeaua Art Nouveau că trebuie să își pună în valoare patrimoniul arhitectural prin orice mod posibil atât pentru orădenii cât și pentru cei care vizitează orașul, pentru ca aceștia sa fie impresionași și să recunoască acest stil. Am fost conștienți că acest patrimoniu l-am moștenit și am acceptat ca indiferent de etnie sau cult, în arhitectura nu exită frontiere .
Stilul Art Nouveau a fost și este cel ce încântă privirea, decorațiunile dat frâu liber comuniăților de a se exprima, astfel a rezultat o lume pe care o putem exploara la infinit.
La deschiderea expoziției au participat reprezentanți cu rang diplomatic, din partea instituțiilor culturale și invitați precum:
Cătălin Ionița, Ministru Plenipotențiar al Ambasadei României în Belgia;
Erika Giuliani, director Réseau Art Nouveau Network;
Sir Paul Du Jardin, CEO & Artistic-Science Director Horizon 50/200
KMKG- MRAH | Jubelpark – Cinquantenaire 10, European Site for Heritage, Culture & Science;
Liliana Țuroiu, director Institutul Cultural Român – Bruxelles;
Iulia Mihail, director ROSTeu- Institutul Român pentru Știință și Tehnologie din Bruxelles;
Ligia Marin, manager pentru programul cultural al Institutului Cultural Român din Bruxelles;
Lucile de Calan, director Halle de Saint Gery Bruxelles.
Primul eveniment din cadrul zilelor dedicate Patrimoniului Art Nouveau este ART Jewelry Festival ce sărbatoreste în 2023, 10 ani de la prima ediție. Acesta a avut loc în data de 07 iunie orele 18 si 19 la Sinagoga Neologă Sion cu eveniment caritabil în sprijinul Centrului de Scleroză Multiplă Oradea, expoziție foto cu lucrări Duete margelistice și prezentare de moda cu bijuterii.
Festivalul reunește designeri de bijuterii handmade, atent selectați din intreaga lume, care prezentă publicului accesorii unicat, realizate prin tehnici inedite, de mare impact vizual.
Festivalul este o inițiativă civică din 2013 a fondatorilor comunității Loja Pasionaților de Mărgele, Ana si Marisha Zaporojan, initiativa civică a cărora a fost susținută de Laura Bogdan Hancăș și Robert Bogdan.
În cadrul Galei de Bijuterie, fiecare participant va prezenta câte o colecție de bijuterii din 5 piese care întră în competiția pentru titlul de Cel Mai Bun Designer al Festivalului!
Creațiile spectaculoase, de dimensiuni impresionante, calitativ executate, vor fi prezentate de manechinele într-o defilare de poveste. 40 de creatori de bijuterii din 20 de țari au confirmat participarea la ART Jewelry Festival Oradea 2023.
Programul Festivalului perioada 8-11 iunie
8 iunie – Casa Darvas – La Roche
ora 18.00 – Vernisarea expoziției de bijuterii
ora 19.00 – Prezentare de moda cu bijuterii
Moment artistic
9 iunie – Casa Darvas – La Roche
Intre orele 11.00 – 16.00
Ateliere de mărgelit
Intre orele 11.00- 13.00
Tur ghidat pentru invitatii din cadrul festivalului
Ora 19.00
Prezentare de moda cu bijuterii
Moment artistic
10 iunie – Casa Darvas – La Roche
Intre orele 11.00-16.00
Ateliere de mărgelit
11.00-13.00 Tur ghidat pentru invitatii din cadrul festivalului
11 iunie – Casa Darvas – La Roche
Intre orele 11.00-16.00 Ateliere de margelit
Ora 19.00 Seara de GALĂ.
Moment muzical – susținut de doamna Agneta Marcu și pianist Oszaczky Andrassy Katalin
Premierea participanților
Codul vestimentar elegant. Doamnele obligatoriu în rochii lungi.
Participanti ART Jewelry Festival 2023
Armenia- Lilit Adamyan
Argentina- Daniela Lasdica
Belgia- Olga Rummens
Cehia- Galina Cheremisina
R. Moldova- Victoria Berdaga Știrbu,
Portugalia- Larysa Radzhabova
Kazahstan- Victoria Sultanova
Ungaria- Zsuzsanna Lázár, Gabriella Jasz
Spania- Cabe Abril Sandoval
Estonia- Natalia Maier
Norvegia- Lidia Olaru
Timorul de Est- Ivan Costa
Georgia- Mancho Zaridze
Franța- Anneta Valious
Ucraina- Alla Vizir, Elena Deriabkina, Nataliia Mariash, Hanna Kubarova
Bulgaria- Nina Solnishkina, Sabina Vladimirova, Yana Cvetkova
Polonia- Krystina Latosik, Adrianna Latosik
Israel- Svetlana Dubinsky, Olga Shneiderova, Elena Yudovich
Italia- Laura Giusti, Silvia Antonelli, Luisa Nasta
Romania – Ida Pázmán, Cerasella Zangor, Andrea Zelenak
Laura Bogdan Hancăș, Aldona Pintea, Epsen Memet, Luisa Georgescu, Adela Lazar, Mihaela Gherdan, Cerasella Zangor, Patricia Drăghiciu, Ana Zaporojan.
Evenimentele care vor culmina marcarea Zilei Art Nouveau la Oradea, pe 10 iunie 2023, se încadrează tot în sfera de concept care pune în valoare pe de o parte spații arhitecturale în conservare și pe de altă parte momente artistice în care se utilizează tehnologii de ultimă generație dar și cel mai popular și cunoscut simbol al difersității culturale în societatea din epocă, spectacolul de operă.
Prezentăm în premieră în 10 și 11 iunie intre orele 10-20 (cu intrare din strada Independenței), expoziții imersive prin care se pun în valoare decorațiunile în stare de conservare din interiorul Palatului Vulturul Negru – holurile de intrare și sălile aflate la etaj.
Efectul vizual va fi la cote maxime, prezentat de la intrarea principala, care cu ajutorul laserelor se va vedea decorațiunea originală din mozaic aflată în pardosea, astfel se vor oferi vizitatorilor imagini spectaculoase de imortalizat (efectele sunt vizibile daca nu se folosește blitz la aparatul foto). Experiența va continua la etaj unde discret luminate se vor vedea în expoziție, obiecte din domeniul audiovizualului, o parte sunt cele originale care au fost păstrate în situ, precum role de film și aparatură dar și bunuri cu valoare culturală din colecția domnului Dinicu Braghină. Apoi vizitatorii vor fi surprinși de instalația cu oglinzi de pe podea în sala mare, ce va pune în valoare decorațiunea amplă și unică a tavanului. Turul în spațiile din Vulturl Negru se va încheia cu expoziția – instalație despre originalitatea, reinterpretarea și restaurarea scaunelor de epocă organizată în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din Romania Filiala Bihor.
Doresc să precizez că întreaga colecție a domnului Dinicu Braghină va face obiectul unei expoziții permanente, datorită faptului că Fundația a contactat Universitatea Politehnică din București, care deține un muzeu al tehnicii și împreună cu domnul Aurel Tudorache, șef birou muzeu și expert în patrimoniu tehnic a realizat evaluarea bunurilor și a recomandat achiziția și punerea acestora în valoare printr-un proiect comun. Mulțumesc pe această cale domnului Rector Mihnea Cosmin Costoiu și domnului tudorache pentru disponibilitatea de colabora cu noi și de a realiza în viitor un proiect interesant.
Apusul de soare din 10 iunie orele 21.00 va prezenta iubitorilor de muzică de operă spectacolul ”Harmonies of Art Nouveau” oferit de Asociația Culturală Opera 2 You și Filarmonica de Stat Oradea.
Liniile elegante și sinuoase ale Art Nouveau se vor împleti cu liniile melodice și partiturile interpretate în aer liber, într-un concert realizat în parteneriat cu Filarmonica de Stat din Oradea și invitați speciali ai artei lirice, într-un program muzical care aduce în atenție compozitori și partituri îndrăgite de publicul larg. din repertoriul operistic universal.
Propunere program și artiști Programul muzical structurat în două părți, propune titluri atent alese, din repertoriul operistic universal, al marilor compozitori Georges Bizet, Gaetano Donizetti, Giuseppe Verd, Francesco Cilea și Giacomo Puccini: • G. Bizet – Farandole din L’Arlesienne, o muzică incidentală compusă de Georges Bizet pentru drama cu același nume a lui Alphonse Daudet, tradusă de obicei prin Fata din Arles, urmată de una dintre cele mai celebre partituri scrise pentru cor: G. Donizetti – Corul Serivitorilor din Don Pasquale; G. Verdi – aria Tacea la notte placida și Cabaletta din Il Trovatore; aria scrisă pentru bariton Di provenza il mar, il suol din La Traviata de G.Verdi; Preludiul la actul I din ultima și cea mai importantă dintre operele compozitorului francez Georges Bizet – Carmen, urmat de corul Cigaretta din aceeași operă; G.Bizet – aria Je crois entendre encore din Les Pecheurs des perles care spune povestea de iubire și sacrificiu dintre doi oameni; G. Verdi – duetul Udiste?…Come albeggi dintr-un spectacol de operă în care pasiunea este mai vie ca niciodată – Il Trovatore; • G. Verdi – Coro di zingarelle e mattadori din La Traviata; G. Verdi – Eri tu recitativ și arie din Bal Mascat; F. Cilea – Io son l’umile ancella din opera Adriana Lecouvrer; G. Donizetti – Ah!mes amis din opera comică în două acte La Fille du Regiment; G. Verdi – corul Fuoco di gioia din opera italiană Otell; G. Bizet – duetul Au fond du temple saint din poveste plină de tragism a operei în trei acte Le Pecheures de Perles; G. Puccini – duetul plin de emoție O soave fanciulla din opera La Boheme; faimoasa partitură Brindisi din La Traviata de G. Verdi. Acest program muzical se va derula în intervalul aproximativ de o oră și 20 de minute, începând cu ora 21.00. Suportul muzical va fi susținut de Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea.
Seara la ora 22,30 se va încheia tot cu o premieră în Oradea, spectacol cu drone oferit de EVSKY SHOW, prima companie din Romania care organizeaza spectacole aeriene cu drone luminoase. Spectacolul este realizate de drone iluminate, sincronizate și coregrafiate care se aranjează în diferite formații aeriene.
Spectacolul celor 200 de drone vor împodobi cerul pe ritmuri muzicale diferite și vor prezenta forme și decorațiuni ale celui mai important palat Art Nouveau din Oradea – Vulturul Negru. Spectacolul va dura între 12-15 minute, momentul de decolare și aterizare va face parte din show. Rugăm participanții sa fie atenți la zona din care se realizează spectacolul, acesta este vizibil dinspre Piata Unirii.
Duminica 11 iunie intre orele 10-20 se vor putea vizita în continuare expozițiile imersive din interiorul Palatului Vulturl Negru.
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 12, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0